Ce pagube generează „războiul rece” din USL

Nici PNL, dar nici PSD nu vrea să fie cel care dă semnalul ruperii USL. Ce riscuri există pentru PNL şi PSD dacă USL se rupe. Ce avantaj extraordinar au liberalii şi social-democraţii.

Ce pagube generează „războiul rece” din USL

Nici PNL, dar nici PSD nu vrea să fie cel care dă semnalul ruperii USL. Ce riscuri există pentru PNL şi PSD dacă USL se rupe. Ce avantaj extraordinar au liberalii şi social-democraţii.

Nici PNL, dar nici PSD nu vrea să fie cel care dă semnalul ruperii USL. Ce riscuri există pentru PNL şi PSD dacă USL se rupe. Ce avantaj extraordinar au liberalii şi social-democraţii.

Cine provoacă ruperea USL pierde mai mult

Criza din USL nu a fost rezolvată luni. Fiecare dintre părţi încă îşi evaluează situaţia. Cel puţin declarativ, ambele „tabere” declară că USL trebuie să continue să existe şi să funcţioneze. Un element este sigur: ruperea USL poate deveni efectivă doar dacă PNL nu va mai face parte din Coaliţia de guvernare. Evident, având premierul şi majoritate parlamentară, PSD (+ sateliţii) nu are cum să se afle în afara guvernării. În acelaşi timp însă (ne ferim să dăm verdicte), PSD (+ sateliţii) nu arată pe faţă că ar vrea să rămână singur la guvernare prin excluderea PNL, dar – şi semnale sunt destule – ar agrea o guvernare „monocoloră” dacă liberalii s-ar retrage din Executiv. De cealaltă parte, PNL nu doreşte să iasă de la guvernare (informaţiile „pe surse” date în ultimele două zile de televiziunile de ştiri, media portocalie prin care se acredita ideea că PNL vrea să plece de la Palatul Victoria, au fost intoxicări în toată regula – faptul că doi sau trei lideri judeţeni au declarat că ar agrea ieşirea nu reprezintă nici măcar un curent care să fie considerat în minoritate în partid). Dar, în acelaşi timp, PNL nu doreşte să rămână în orice condiţii (cele impuse de PSD + sateliţii săi) la Palatul Victoria. Ambele partide care contează ştiu un lucru sigur: cine provoacă ruperea USL va avea mult de pierdut. Acesta este şi motivul pentru care „negocierile vor continua până la găsirea unei soluţii”.

„Argumentele” părţilor

În momentul de faţă, cele două părţi, PNL şi PSD, prin liderii lor, avansează următoarele soluţii: Klaus Iohannis la Interne şi vicepremier pe probleme ecnomico-financiare, Executiv cu 3 vicepremieri, exclus vicepremier dat de PC, trecerea prin parlament a modificării de structură a executivului – aceasta este soluţia PNL; nu se modifică structura guvernului, Klaus Iohannis ministru de Finanţe şi vicepremier – varianta 1, Klaus Iohannis ministru la Interne, vicepremier pe probleme economico-financiare, Executiv cu 4 vicepremieri, deci şi unul dat de PC – varianta 2, soluţia PSD. În ultimă instanţă suntem şi în faţa unui război al orgoliilor. Cel puţin luni, nici una dintre părţi nu a acceptat soluţia propusă de cealaltă parte.

  • PSD (mai precis Victor Ponta) a respins soluţia liberalilor motivând că nu există consens din partea tuturor celor 4 partide, lăsând de înţeles că nu el (PSD) s-ar opune, ci PC (Daniel Constantin, sau de fapt Dan Voiculescu, pentru că primul nu contează). Aici premierul greşeşte grav. Niciodată în USL nu s-au luat decizii majore prin consensul a 4 partide. Când PC şi PNL formau ACD, aici se lua decizia primară şi la nivel de USL, liderii PNL şi PSD luau decizia finală. Faptul că PC a ieşit din ACD nu îi dă dreptul la drept de veto, mai ales că în protocolul USL se specifică proporţiile formaţiunilor componente: PSD (cu UNPR inclus) – 50%, PNL – 40%, PC – 10%. Or, să acorzi drept de veto unei grupări evaluate la 10% în alianţă reprezintă o anomalie.
  • PNL refuză soluţia (cele două variante) PSD, venind cu argumentul că nu a cerut nicio poziţie în plus în guvern, deci nu poate accepta ca cealaltă parte să primească un bonus, adică postul de vicepremier pentru PC; de asemenea, PNL consideră că are dreptul legitim de a i se accepta propunerea şi că trecerea prin parlament a modificării structurii guvernului (concret, este vorba de atribuţiile de vicepremier pentru Iohannis) nu reprezintă o problemă.

Riscuri ale PSD şi PNL dacă USL se rupe

Fiecare tabără are şi avantaje, dar şi dezavantaje dacă USL se rupe. Vom insista pe dezavantaje:

Pentru ambele partide:

  • există riscul ca preşedintele României să fie o persoană agreată (propusă) de Traian Băsescu.
  • există riscul ca pricipalul adversar politic, partidul susţinut de Traian Băsescu, să se dezvolte şi să câştige procente.

Pentru PNL:

  • există riscul să nu atingă numărul de procente preconizat la europarlamentare.
  • există riscul unor convulsii în partid în urma rămânerii în afara guvernării, din cauză că o „armată” de activişti îşi va pierde posturile din administraţia centrală şi locală.
  • există riscul unui deficit de imagine, din cauză că principalele televiziuni de ştiri (RoTV, Antena 3, B1 TV) vor fi în proporţie de 100% defavorabile – nici acum cele 3 posturi nu sunt favorabile PNL, dar, cel puţin pe linie de guvernare, primele două liberalii ar fi mai puţin atacaţi.

Pentru PSD

  • nu câştigă nimic din punctul de vedere al aportului electoral de pe urma rămânerii la guvernare cu PC şi UNPR.
  • există riscul să fie comparat până la saturaţie cu PDL, din cauza asocierii exclusive cu UNPR şi cu traseişti din PPDD (PDL a guvernat cu ajutorul UNPR şi al altor traseişti).
  • există riscul unui deficit de imagine prin asocierea exclusivă cu imaginea lui Dan Voiculescu (corectă sau incorectă, percepţia generală privindu-l pe liderul de facto al PC este una negativă).
  • există riscul ca după alegerile parlamentare din 2016 să fie nevoit să facă o serie de concesii mai mari în cazul în care va trebui să guverneze în coaliţie cu PNL.
  • există riscul să fie perceput ca un partid stat şi să fie perceput (negativ) la nivel de imagine ca guvernul Năstase.

Există soluţie de compromis?

Cine acceptă soluţia celeilalte părţi riscă să piardă la capitolul imagine (la modul general), dar şi capital politic în interiorul propriei formaţiuni politice. Se impune întrebarea: există o soluţie de compromis? Teoretic da, dar este greu de estimat dacă părţile vor accepta compromisul.

Analişti independenţi consideră că una dintre variantele propuse de Victor Ponta, amendată, ar putea mulţumi pe toată lumea. Este vorba de varianta „nu se modifică structura guvernului, Klaus Iohannis ministru de finanţe şi vicepremier”, cu anunţ ferm din partea premierului că renunţă la nominalizarea lui Daniel Constantin şi că renunţă la formula consensului tuturor celor 4 partide în luarea deciziilor.

Un avantaj neaşteptat pentru USL (sau pentru PSD şi PNL separat)

„Războiul rece” dintre PSD (+ sateliţii) şi PNL continuă pe fondul obţinerii unui avantaj electoral extraordinar pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Avantajul a fost „dat” de decizia CCR, care a stabilit că Parlamentul bicameral este constituţional. Prin această decizie, Traian Băsescu (şi forţele politice aflate în siajul său, PMP, PDL, FC etc.) pierde o armă electorală redutabilă. În cele două campanii, USL (sau PSD şi PNL separat) nu va mai putea fi atacată şi acuzată (evident, acuzaţii nefondate) că „nu respectă voinţa poporului exprimată prin referendum privind trecerea la un parlament unicameral”, că „nu doreşte reducerea numărului de parlamentari”. Mai mult, în urma deciziei CCR, Traian Băsescu nu mai are niciun argument ca să convoace aiurea un referendum popular pentru trecerea la unicameral. Traian Băsescu în lupta sa împotriva USL (sau PNL şi PSD separat) se baza chiar cel mai mult pe tema unicameralului. Acum, el se vede lipsit de cea mai importantă armă pe care sconta. Numai că atât PSD, cât şi PNL nu conştietizează ce avantaj au obţinut.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.