Da, am avut noroc mare la tragerea la sorţi, mai ales în condiţiile când din grupă se califică direct primele două echipe, iar cea clasată pe locul 3, dacă nu este cea mai „bună” dintre celelalte locuri 3, joacă barajul. Suntem într-o grupă în care, teoretic se poate ataca şi locul 1. Grecia, capul de serie nu este Anglia, Italia, Olanda, Spania, Germania, Rusia, Portugalia şi nici chiar Bosnia&Herţegovina. Din acest punct de vedere, pot spune că avem cel mai facil cap de serie, chiar dacă ne-a eliminat în noiembrie în barajul pentru Rio. Al doilea cap de serie este din nou cel mai facil, iar raportat la ceilalţi capi de serie 2 (Belgia, Cehia, Suedia, Elveţia, Ucraina, Danemarca, Croaţia şi chiar Irlanda) este „parfumul parfumurilor”. În toate celelalte grupe aveam „interzis” la locul 1, şanse foarte mici la locul 2 şi multă, multă bătaie de cap pentru prinderea locului 3. patru exemple: în grupa H, adversar pentru locul 3 era Bulgaria, adversar nu imposibil, dar care ne putea devansa, în grupa D, Scoţia nu mai este ce a fost, dar face parte di familia fotbalului britanic, Islanda (grupa A) a speria Europa în ultimele preliminarii, tandemul Belarus-Macedonia este unul incomod. Da, în grupele E, G şi B (în această ordine), cred că locul 3 era sigur, dar evident, nicio şansă la primele două locuri.
Deci, repet, am avut noroc la tragerea la sorţi. La prima vedere, „tandemul” Finlanda – Irlanda de Nord, este unul mai mult decât incomod decât pretendenteşe dîn celelalte grupe într-o eventuală bătălie pentru locul 3. Dar exact acest lucru ne avantajează. Pentru că grupa F va fi una echilibrată, o grupă „în 5” în care primele două locuri pot fi ocupate de oricine, exceptând evident Insulele Feroe. Într-o astfel de grupă nu plecăm din start doar să prindem locul 3, ci avem şanse pentru orice loc calificant direct. Evident există şi riscul să ocupăm locul 4 sau 5. Dacă vom juca aşa cum am făcut-o cu Turcia la Bucureşti şi cu Ungaria la Budapesta, în ultimele preliminarii şi în dubla cu Grecia din baraj, atunci vom vedea Parisul la TVR 1.
Pentru foarte mulţi, ma refer la cei care au până la 40 de ani, Finlanda şi Irlanda de Nord sunt nişte necunoscute. Personal am două amintiri neplăcute în ceea ce priveşte meciurile contra celor două „necunoscute”. Pe 20 septembrie 1972, chiar dacă eram la o vârstă „juniorilor III”, am asistat la o uriaşă surpriză: excelenta generaţie de la „Guadalajara” a terminat la egalitate 1-1, în deplasare în faţa unei echipe care pe atunci se afla la graniţa dintre lumea a III şi a IV a fotbalului. Este adevărat, am primit golul egalizator în min.88 dintr-o lovitură indirectă din careu, din cauză că portarul Răducanu a făcut, inconştient paşi (o infracţiune trecută cu vederea în campionatul intern). Acel egal ne-a costat până la urmă calificarea la CM 1974. Am bătut în retur cu 9-0 Finlanda (se spune că scorul fluviu a fost şi rodul unei „înţelegeri”), dar nu ne-a fost de ajutor.
A doua amintire neplăcută o am de la meciul de la Bucureşti cu Irlanda de Nord din 16 octombrie 1985. Ne trebuia doar un egal pe „23 August” ca să ne calificăm pentru o nouă escapadă în Mexic. Irlanda de Nord nu era deloc o echipă rea, practic între 1980 şi 1986 a avut cea mai bună generaţie din istorie, iar aproape toţi nord-irlandezii jucau în prima ligă din Anglia. Dar nici România nu era oricine. Era acea Românie din perioada „Craiovei Maxima”, din perioada în care Dinamo prindea o semifinală în CCE, iar la Steaua începea construcţia echipei ce urma să câştige CCE. În meciul de atunci, am avut 35 de şuturi la poartă, 23 de şuturi pe spaţiul porti (dintre care 4 bare şi 2 mingi scoase de pe linia porţi), în acel meci portarul Pat Jennigs (40 de ani) a fost cel mai bun jucător de pe teren. Dar am pierdut cu 0-1. A fost (aproape) o tragedie naţională. O foarte bună echipă a României rata din nou o calificare la un turneu final.
Mi-am adus aminte de aceste „nefericiri” pentru că îmi este teamă că ele se pot repeta. Finlanda de acum este clar peste Finlanda din 1972; Irlanda de Nord este destul de departe de Irlanda de Nord din 1985. Dar, din păcate, România de acum este la ani lumină de România din 1972 şi România din 1985. Şi îmi cam este frică. Pentru că am putea rata o calificare la care teoretic am avea acces, cum nu am mai avut la ultimele două sau trei preliminarii.
PS
Dacă ar exista fenomenul teleportării, niciundul dintre „tricolorii” de azi nu ar fi prins nici măcar banca de rezerve a României din 1972 şi 1985.
