Trei tineri au decedat, luni dimineață, într-un accident pe DJ 721A, în zona localităţii Burduca din județul Dâmbovița. Șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar vehiculul s-a izbit de malul unui pârâu.
Tot luni dimineață, cinci persoane au fost rănite, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe Drumul Naţional 7, Valea Oltului, una dintre victime fiind încarcerată. Mai multe echipaje cu o autospecială de transport victime multiple s-au deplasat la faţa locului.
”Se intervine cu o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă şi o ambulantă SAJ Cisnădie”, au precizat reprezentanţii ISU Sibiu.