AS Monaco şi Real Madrid au ajuns la un acord de principiu pentru transferul atacantului Kylian Mbappe pentru suma de 180 de milioane de euro, un record, informează Marca.
Marca notează că Real va plăti 160 de milioane de euro, plus 20 bonus, pentru ca Mbappe să semneze un contract pe şase ani, cu salariu net de şapte milioane de euro.
Dacă transferul se va realiza, Mbappe va deveni cel mai scump jucător din istorie, depăşindu-l cu mult pe Paul Pogba, transferat vara trecută de la Juventus la Manchester United pentru 105 milioane de euro.
Mbappe a marcat 26 de goluri şi a dat 14 pase decisive în toate competiţiile în sezonul 2016/2017 pentru AS Monaco, el având contract până în 2019.