Până sâmbătă 17 mai 2014, naţionala de hockey pe gheaţă a Danemarcei nu a învins niciodată în istoria ei Rusia, Suedia, Canada, Elveţia şi Cehia. Este adevărat nici nu s-a întâlnit de foarte multe ori cu aceste echipe din cauză că doar din 2003 joacă în divizia de elită, iar la jocurile olimpice nu s-a calificat niciodată. Începând de joi 17 mai, Cehia a fost ştearsă de pe lista echipelor inaccesibile. Danemarca a învins Cehia, este adevărat, la loviturile de departajare, dar şi un egal era o performanţă mare pentru nordici şi o ruşine pentru cehi.
Până la meciul cu Cehia, Danemarca a învins doar Italia – cea mai slabă echipă din grupa A şi care are şanse minime să scape de retrogradare, unica ei contracandidată fiind…Danemarca. Se ştie, Cehia are doar jumătate dintre jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie la Soci, unde nu a rupt gura târgului, dar nu avea voie să se împiedice de o echipă a Danemarcei care are în lot 9 jucători din ligile secunde din Europa, 3 jucători din ligile inferioare nord americane, 3 jucători din NHL şi restul tot din Europa. Cehia este la un pas să piardă calificarea în sferturile de finală, iar dacă se va califica, va da piept cu Rusia, cea mai în formă echipă de la actuala ediţie a mondialelor.
Înfrângerea Cehiei, este a 3 mare surpriză de la actuala ediţie, după victoria Franţei în faţa Canadei şi a Letoniei în faţa SUA.
În grupa B, rezultate normale şi zero şanse să scape de la retrogradare, echipa Katahstanului.
Ultimele rezultate din Grupa A
17 mai: Franţa – Norvegia 5-4 (0-1, 3-1, 1-2) (0-0 – OT) (1-0 – pen.)
17 mai: Danemarca – Cehia 4-3 (1-2, 0-0, 2-1) (0-0 – OT) (1-0 – pen.)
17 mai: Slovacia – Italia 4-1 (1-0, 2-1, 1-0)
Clasament Grupa A
1. Suedia – 14 puncte (5 j)
2. Canada – 13 p (5 j)
3. Franţa – 7 p (5 j)
4. Cehia – 7 p (5 j)
5. Novegia – 7 p (5 j)
6. Slovacia – 7p (6 j)
7. Danemarca – 5p (5 j)
8. Italia – 3 puncte (6 j)
Ultimele rezultate din Grupa B
17 mai: Rusia – Letonia 4-1 (3-1, 1-0, 0-0)
17 mai: Belarus – Germania 5-2 (1-2, 1-0, 3-0)
17 mai: Elveţia – Kazahstan 6-2 (2-0, 2-0, 2-2)
Clasament Grupa B
1. Rusia – 15 puncte (5 j)
2. Belarus – 9 p (5 j)
3. Letonia – 9 p (5 j)
4. Finlanda – 8 p (5j)
5. SUA – 8 p (5 j)
6. Elveţia – 7 p (6 j)
7. Germania – 5 p (5 j)
8. Kazahstan – 2 p (6 j)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.