Dacă aş fi un cetăţean român cu domiciliul în cochetul oraşel maghiar Gyula (aflat la 1 km de graniţă şi unde se prind posturile tv din România) sau dacă aş fi un mare iubitor de munte care a ales să-şi petreacă concediul, toată luna mai, la o cabană (dotată cu televiziune prin cablu), aş ajunge la următoarea concluzie: în campania pentru europarlamentare nu există decât trei grupări politice: una extrem de vizibilă, PSD (nu mai pomenesc de „aliaţii” PC şi UNPR pentru că de fapt nu există), una bine vizibilă, PMP (de fapt doar „locomotivele” Băsescu şi Udrea) şi una cu o vizibilitate redusă, PNL. Şi dacă m-aş afla în una dintre cele două ipostaze şi nu aş fi şi o persoană foarte interesată de zona politicului, aş putea crede că doar cele trei grupări, plus UDMR, pentru că sunt mulţi etnici maghiari, concurează pentru fotoliile de europarlamentar.
Dar şi ca ziarist care a „făcut” toate scrutinele începând cu 20 mai 1990, nu sunt deloc departe de concluzia „alter-ego”-ului meu de la Gyula sau de la o cabană din munţi. Practic, desfăşurarea ostilităţilor în campania electorală pentru europarlamentare nu reprezintă deloc o surpriză. PSD este extrem de vizibil pentru că începând cu anul 2013 controlează o mare parte din media, depăşind chiar „epoca Năstase” (între 2001 şi 2004, PSD-ul lui Năstase a cumpărat presa, dar nu a obligat-o să-i extermine adversarii); PMP este bine vizibil nu atât datorită posibilităţilor de exprimare ale lui Traian Băsescu, ci în special datorită posturilor tv care fie voluntar (încă nu sunt pe deplin convins că nu există o relaţie subterană dintre Ponta şi tandemul Băsescu-Ponta), fie involuntar mediatizează şi fac evenimente de presă din toate bazaconiile născocite de tandemul mai sus-amintit; În sfârşit, PNL are o vizibilitate redusă pentru că este atacat la baionetă şi asta chiar înainte de destrămarea USL şi nu i-a rămas decât posibilitatea de a activa reactiv. Dar o face mediocru (fie nu au strategi profesionişti de campanie, fie sunt de slabă calitate) şi în plus nu are acces la principalele canale media. (Sunt tare curios cum ar fi fost „executat” PNL şi Antonescu dacă ar fi continuat în USL. Bănuiesc însă ce li se pregătea liberalilor dacă mai erau la guvernare şi cred că şi ei ştiau foarte bine); PPDD şi FC – asta ca să mă refer la grupările care au „certificate” de parlamentari nu există (primul s-a destrămat), al doilea nu a fiinţat în realitate vreodată, iar PRM şi PNŢcd sunt de mult istorie.
Mai avem PDL. Dar în această campanie, fostul partid-stat nu se deosebeşte cu nimic de PPDD şi FC. Cu excepţia unui afişaj (destul de consistent, cel puţin în Bucureşti) în care apar numai Stolojan şi Macovei, zero barat. Totuşi, PDL există, are 56 de parlamentari, mai are câteva vedete din timpul guvernării Boc, are structuri în teritoriu şi cred că din cei 793 de primari care au câştigat în iunie 2012 alegerile, cel puţin 450 nu au cedat cântecelor de sirenă ale lui Băsescu şi Ponta şi nu s-au înregimentat mascat în PMP şi PSD. Este adevărat, PDL, ca şi PNL, nu are intrare la televiziunile de ştiri cu audienţe însemnate, dar în acelaşi timp nici nu este „masacrat”. Şi atunci, de ce PDL este invizibil în campania electorală? Aş putea să avansez mai multe ipoteze.
Una ar fi aceea că PDL joacă fals cartea independenţei faţă de Traian Băsescu şi imediat după europarlamentare va fuziona cu PMP. Şi din acest motiv nu trage deloc în campanie. (Aici aş plusa şi cu argumentul pasivităţii lui Cătălin Predoiu, prezidenţiabilul oficial al PDL, care nu s-a mişcat deloc în campanie, deşi aceasta a avut valenţe clare de prezidenţiale).
A doua ipoteză ar fi aceea a resemnării. Concret liderii PDL îşi dau seama că nu pot face faţă concurenţei de culoar politic cu PMP şi au depus armele. În acest caz, o fuziune ulterioară sau o migraţie masivă către PNL este pasul următor.
A treia ipoteză, care aduce tot a resemnare, este aceea a acceptării revenirii la statutul pe care l-a avut în 2000-2002, adică al unui partid de maxim 7% şi, pe principiul „scapă cine poate” un grup redus de lideri vor să-şi conserve funcţiile în aşteptarea unor vremuri mai bune. Dar indiferent care este ipoteza „corectă”, la PDL lipseşte o strategie (ca şi la liberali, nu au profesionişti în materie) de campanie – sloganurile sunt prăfuite şi neinteresante pentru electorat, nu s-a reuşit (tot ca şi la liberali) crearea unor evenimente de campanie şi, nu în ultimul rând, oferta pentru Parlamentul European este total neatractivă. Să ieşi în faţă cu Monica Macovei – cea care a adus deservicii României în Parlamentul European – şi care dacă nu era promovată de Traian Băsescu nu ar fi ajuns niciodată unde a ajuns, să îl promovezi pe Daniel Buda, unul dintre cei mai criticaţi şefi ai juriştilor din Cameră în perioada 2008-2012 şi care are pe conştiinţă o grămadă de legi cu dedicaţie, să te bazezi pe TRU, care în afară de editorialist bun în GSP.ro nu are altă calitate, să deschizi lista cu un Stolojan care nu spune nimic electoratului de până la 45 de ani. Toate acestea adunate dau răspunsul la întrebarea de ce PDL este invizibil în campanie. Concluzia: sic transit gloria mundi!
