Michael Rogers este câştigătorul etapei a 11-a din Turul Italiei, s-au, mai bine spus este marele beneficiar al strategiei „defensive” a unor favoriţi. Liderul cursei, Cadel Evans, evident a că a adoptat o tactică de apărare, el fiind rutierul care este hăituit. De cealaltă parte, ceilalţi favoriţi care aspiră la un loc pe podium au considerat că nu este oportun să atace ştiind că beneficiile vor fi minore, sau deloc. Şi cum cineva trebuia să profite, acesta a fost Michael Rogers, un nume sonor altă dată, dar care din 25 mai 2012 nu a mai avut o victorie de etapă. Cu cca 19-20 de km înainte de linia de sosire, Rogers a atacat din pluton şi nimeni nu s-a luat după el. Nu se poate vorbi de o evadare pentru că rutierul de la Saxo nu a avut niciodată mai mult de 44 de secunde avans. Echipei lui Evans, Belkin, chiar i-a convenit faptul că Rogers era în faţă şi, când a fost la trenă a fîcut tot posibilul ca acesta să nu fie ajuns. Un calcul cinic dar eficient: contracandidaţii să nu beneficieze de bonificaţii la sosire. Michael Rogers a alergat ultimii 6 km având între 14 şi 21 de secunde avans în faţa plutonului, dar a câştigat etape pentru că aşa au vrut favoriţii. Etapa de joi este unacontratimp individual şi este posibil să asistăm la unele „permutări” în top 20 sau chiar în top 10.
Căzăturile au mai făcut victime
Surpriză mare la startul etapei: Michael Matthews, rutierul care a stat îmbrăcat 6 etape în tricoul roz, cu o etapă câştigată şi în top 5 în clasamentele adiţionale nu a mai intrat în cursă. Echipa medicală de la Orica GreenEDGE a constatat că Matthews acuza dureri mari în urma unei căzături colective din etapa a 9-a şi nu i-a mai permis să continue cursa. Alţi doi rutieri, Luke Durbridge (tot de la Orica) şi Fabian Wegmann (Garmin-Sharp) au căzut şi au fost nevoiţi să abandoneze, al doilea fiind transportat cu ambulanţa la spital.
Bilanţul abandonurilor după 11 etape este de 22 de rutieri, dintre care trei de clasament general, printre care marele favorit „Putiro” Rodriguez şi cel mai puternic sprinter, Marcel Kittel. În 2013, după etapa 11, erau „out” din cursă 15 rutieri, iar în 2012, doar 9 rutieri nu mai erau prezenţi la startul etapei a 12-a.
Etapa a XI-a: Collecchio – Savona (249 km)
1. Michael Rogers (Tinkoff-Saxo) – 5:48:07
2. Simon Geschke (Team Giant-Shimano) + 10”
3. Enrico Bataglin (Bardiani-CSF) + 10”
4. Wilko Kelderman (Belkin-Pro Cycling Team) + 10”
5. Gianluca Brambilla (Omega Pharma-Quick Step) + 10”
„Tricoul roz” – Clasamentul General
1. Cadel Evans (BMC Racing Team) – 48:39:04
2. Rigoberto Uran (Omega Pharma-Quick Step) + 57”
3. Rafal Majka (Tinkoff-Saxo) + 1:10
4. Domenico Pozzovivo (Ag2R La Mondiale) + 1:20
5. Steve Morabito (BMC Racing Team) + 1:31
6. Fabio Aru (Astana ProTeam) + 1:39
7. Wilco Kelderman (Belkin-Pro Cycling Team) + 1:44
8. Nairo Quintana (Team Movistar) + 1:45
9. Robert Kiserlowski (Trek Factory Racing) + 1:49
10. Ivan Basso (Cannondale) + 2:01
„Tricoul roşu” – Clasamentul pe puncte
1. Nacer Bouhanni (FDJ.fr) – 220 puncte
2. Giacomo Nizzolo (Trek Factory Racing) – 196 puncte
3. Roberto Ferrari (Lampre-Merida) – 156 puncte
4. Elia Viviani (Cannondale) – 151 puncte
5. Ben Swift (Team Sky) – 112 puncte
„Tricoul albastru” – Clasamentul căţărătorilor
1. David Arredondo (Trek Factory Racing) – 75 puncte
2. Diego Ulissi (Lampre-Merida) – 39 puncte
3. Stefano Pirazzi (Bardiani-CSF) – 26 puncte
4. Robert Kiserlowski (Trek Factory Racing) – 20 puncte
5. Cadel Evans (BMC Racing Team) – 15 puncte
„Tricoul alb” – Clasamentul tinerilor rutieri
1. Rafal Majka (Tinkoff-Saxo) – 48:40:14
2. Fabio Aru (Astana ProTeam) + 29”
3. Wilco Kelderman (Belkin-Pro Cycling Team) + 34”
4. Nairo Quintana (Team Movistar) + 35”
5. Diego Ulissi (Lampre-Merida) + 4:54
Clasamentul pe echipe
1. Omega Pharma-Quick Step – 145:14:30
2. Ag2R La Mondiale + 56”
3. BMC Racing Team + 1:11
4. Astana Pro Team + 14:05
5. Tinkoff-Saxo + 16:05
Istorie Il Giro
Cele mai strânse victorii din cursă
După 11 etape (mai sunt 10 până la finalul cursei) purtătorul tricoului roz, Cadel Evans conduce cu 57 de secunde faţă de al doilea clasat, Rigoberto Uran. Se estimează că în cazul în care Evans va câştiga cursa, sau dacă Nairo Quintana îl va bate în cele două etape regină, oricare din ei câştigă turul, distanţa faţă de al doilea clasat va fi una foarte mică, de ordinul câtorva secunde.
Dacă privim în „istorie” vom observa că din 96 de ediţii, doar în 18 curse distanţa dintre primul şi al doilea loc a fost sub 1 minut. Şi dacă analizăm anii în care s-au înregistrat distanţele minime, observăm că avem unele curse din perioade în care în care şoselele erau ca vai de ele, bicicletele erau departe de ceea cele din ziua de azi şi în general condiţiile erau foarte grele. Toate aceste elemente erau propice unor victorii categorice, dar avem şi excepţii şi chiar notabile, două curse din anii ’20, cea din 1921 – 41 de secunde între primele două locuri şi cea din 1923 – 37 de secunde diferenţă.
Top 5 al celor mai strânse victorii:
1. Florenzo Magni (Italia) – 11” (1948)
2. Eddy Merckx (Belgia) – 12” (1974)
3. Florenzo Magni (Italia) – 13” (1955)
4. Ryder Hesjedal (Garmin-Sharp) – 16” (2012)
5. Felice Gimondi (Italia) – 19” (1976)
Cele mai mari diferenţe între locurile 1 şi 2
Avem o singură cursă în care între primele două locuri diferenţa a depăşit o oră şi doar două curse în care s-a câştigat cu peste 50 de minute avans. Evident este vorba de curse din perioada „romantică” a Turului Italiei. Şi totuşi cine studiază cu atenţie rezultatele pe etape din perioada anilor 1909 – 1930 se vor observa victorii categorice, care nu se regăsesc şi în clasamentele finale. Explicaţia este simplă: în perioada respectivă foarte mulţi rutieri abandonau cursa din diferite motive: accidentări, defecţiuni ireparabile la bicicletă, sau pur şi simplu din cauza epuizării fizice. De exemplu în 1914 – unde avem recordul de diferenţă între primele două locuri – au startul 81 de rutieri şi au terminat doar 8 !!!. (Suntem aici în faţa recordului negativ all time a rutierilor care termină un Il Giro). Şi în cazul diferenţelor mari timpi, avem câteva „surprize”: Ivan Basso în 2006 a câştigat cursa la 9 minute şi 18 secunde în faţa următorului clasat, diferenţa fiind a 15-a all time.
Top 5 al celor mai mari diferenţe:
1. Alfonso Calzolari (Italia) – 1:57:26 (1914)
2. Giuseppe Enrici (Italia) – 58:21 (1924)
3. Costante Girardengo (Italia) – 51:56 (1919)
4. Gaetano Belloni (Italia) – 32:24 (1920)
5. Alfredo Binda (Italia) – 27:24 (1927)
