Suarez a luat cea mai mare suspendare din istoria campionatelor mondiale. Suspendarea afectează şi echipa de club. La următoarea muşcătură, Suarez riscă 2 ani suspendare don orice activitate sportivă
Suarez 9 meciuri out de la naţională
Atacantul naţionalei Uruguay-ului, Luis Suarez, a fost suspendat pentru 9 meciuri ale echipei naţionale pentru gestul său din meciul cu Italia, când l-a muşcat de umăr pe apărătorul Giorgio Chiellini. În afară de această suspendare pe linie de echipă naţională, Suarez a mai primit două sancţiuni: timp de 4 luni el nu va avea dreptul să fie implicat în nicio activitate fotbalistică şi a primit şi o amendă de 65.000 de lire. De menţionat că Suarez nu are dreptul în cele 4 luni de suspendare să intre pe un stadion de fotbal. Înainte de aflarea sancţiunii, preşedintele federaţiei din Uruguay a declarat că „Suarez nu se face vinovat de ce este acuzat”. Fotbalistul „celeştilor” a fost încriminat în baza probelor video, atât cele din transmisia tv cât şi a celor preluate de pe alte camere de luat vederi.
Consecinţele suspendării
Sancţiunile date împotriva lui Suarez sunt cele mai drastice din istoria campionatelor mondiale. Consecinţele sunt multiple:
nu va juca pe 28 iunie în optimile de finală Uruguay – Columbia; dacă Uruguay se califică în următoarele faze de asemenea nu va putea ajuta naţionala
nu va putea juca în 2015 în primele meciuri de la Coppa America (competiţie echivalentă Campionatului European – n.a.)
este posibil ca transferul (există discuţii avansate în acest sens) la FC Barcelona să nu se mai efectueze
nu va putea să joace (dacă rămâne la FC Liverpool sau la orice altă echipă) primele trei meciuri din grupele Ligii Campionilor.
nu va putea să joace cca 10-11 etape în prima ligă engleză si tot atâtea în prima ligă din Spania, dacă ajunge totuşi la un acord cu Barcelona.
Următoarea muscătură: 2 ani suspendare
În caz ca Luis Suarez va mai muşca pe terenul de fotbal, el riscă o suspendare record de 2 ani din activitatea sportivă. Reamintim, Suarez nu este la prima „muşcătură” . Pe 20 noiembrie 2010, în timpul meciului Ajax Amsterdam – PSV Eindhoven 0-0, Suarez, pe atunci „lăncier”, l-a muşcat de mână pe Otman Bakkal, de la echipa adversă. A fost suspendat pentru 7 etape din Eredvise. Ulterior, pe 21 aprilie 2013, în minutul 73 al meciului Liverpool – Chelsea 2-2, Suarez la muşcat pe Branislav Ivanovic de la Chelsea, iar federaţia engheză de fotbal l-a suspendat pentru 10 etape.