Pentru publicul larg, până joi seara, Congresul PNL nu avea vreo miză. Lucrurile erau clare: Klaus Iohannis urma să fie ales preşedinte şi nominalizat prezidenţiabil al PNL, cei 31 de vicepreşedinţi se ştiau de două săptămâni cine vor fi – „cooperativa” să trăiască. Deci nu erau subiecte care să ţintuiască pe cineva în faţa televizorului. Joi seara însă au început să apară, în aparenţă, germenii unei mize. La Realitatea TV, Crin Antonescu a lăsat de înţeles că dacă „poporu’ liberal” îi va solicita să candideze pentru Cotroceni, atunci nu ar zice nu. 24 de ore mai târziu, la acelaşi post de televiziune, nici Klaus Iohannis nu a exclus unele discuţii în congres privind o candidatură la Cotroceni a lui Crin Antonescu.
Şi, într-adevăr, sâmbătă voci din sală au pronunţat – aşa s-au făcut propunerile – după numele lui Iohannis pe cel al lui Antonescu. Dar „duelul” Iohannis – Antonescu nu a devenit miza congresului aşa cum mulţi au crezut. Pentru că nu putea deveni miză o simplă nominalizare şi ceva ce nu avea cum să se voteze aici. O miză va avea Delegaţia Permanentă, adică organismul unde se va vota prezidenţiabilul PNL. Acolo se vor da ceva lupte. Dar care pot fi evitate dacă o minte limpede va vedea că ar mai fi o soluţie, care să împace şi „capra şi varza” şi care ar da potenţialul real al prezidenţiabililor. Alegeri preliminare interne. Nu (chiar) ca la americani, ci cum a procedat PSD-ul în deceniul trecut. Şi la aceste alegeri ar trebui să intre şi candidaţii PDL Cătălin Predoiu şi Monica Macovei – se pare că există persoane interesate care o vor propune pentru prezidenţiale. Cam asta este tot ce e de spus acum despre „duelul” prezidenţiabililor din PNL.
Un gust amar a lăsat – pentru unii simpli delegaţi – modul în care s-au ales vicepreşedinţii. S-a trecut de la „votul pe listă” (lista celui care candida la şefia partidului) la un vot preferenţial pe listă. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. De fapt a fost tot un fel de vot pe listă, botezat „votul cooperativei”. Cei 31 care trebuiau să iasă au ieşit. Două grupări au negociat şi cele 31 de nume au circulat pe bilete şi bileţele ca să ştie lumea pe cine să bifeze. Acum, nu „cooperativa” în sine a fost marea problemă, pentru că, oricum, 22-23 din cei 31 ar fi fost aleşi indiferent de cum se desfăşura scrutinul, indiferent dacă aveau sau nu loc negocieri. Sunt printre cei 31 câţiva care în mod normal nu ar fi trebuit să scoată capul, ci mai degrabă se se ascundă după rezultate pe care le-au avut la europarlamentare.. O singură dată, acum câţiva ani, alegerile pentru vicepreşedinţi au fost „adevărate”, atunci când pe domenii clar definite s-au bătut câte doi sau chiar trei candidaţi. Dar, în fond şi la urma urmei, este treaba lui Iohannis, pentru că el a fost de acord cu modul de alegere a vicepreşedinţilor. Pentru Iohannis este o miză. El va lucra cu ei.
În sfârşit, o altă miză post-congres o reprezintă gestionarea eforturilor de unificare a dreptei. Sâmbătă seara, când încă se mai numărau voturi, au sărit ca arşi câţiva PDL-işti, printre care şi Emil Boc – acum nu ştiu în ce calitate a vorbit acesta, pentru că îl ştiam în tabăra PMP –, care au scos „cuţitele” nemulţumiţi de faptul că Iohannis a anunţat în congres că există acordul pentru ca viitoarea construcţie politică să se numească PNL. Aşa cum este firesc de altfel, pentru că de fapt PDL-ul (ceea ce a mai rămas din PDL) este în acte urmaşul FSN (că cei mai mulţi grei din fostul FSN sunt la PSD este altă poveste). Şi este firesc ca numele de PDL să dispară, şi pentru că 60-65% din activul PDL sunt de fapt PNL-işti migraţi între 2006 şi 2010. De ce au sărit respectivii ca arşi? La prima vedere nu există o explicaţie logică. Nu cred că Iohannis a declarat ce a declarat fără să aibă acoperire. Încerc să schiţez totuşi o explicaţie: mai sunt în PDL câţiva, nu mulţi, dar sunt fideli de-ai lui Traian Băsescu şi aceştia au misiunea să torpileze fuziunea. Se ştie, Traian Băsescu pe de o parte, Victor Ponta şi asociaţii de cealaltă parte fac tot posibilul ca să compromită unificarea dreptei. De ce? Răspunsul îl ştie toată lumea.
