Favoritele la titlu au slăbit faţă de ultimele două ediţii. 10 sau 12 echipe se vor bate pentru evitarea retrogradării. Când se joacă derby-urile bucureştene. Programul complet al turului.
Favoritele au probleme
Pe 26 iulie începe cea de a 97-a ediţie a campionatului naţional de fotbal al României, Liga I – a 77-a ediţie care se desfăşoară în sistem unitar. Ediţia 2014/2015 este una în care nu se poate vorbi apriori de derby-uri, pentru că situaţia echipelor care în ultimii ani au fost implicate în lupta pentru titlul nu este deloc roz:
– Steaua (campioana en titre): şi-a pierdut antrenorul şi 4 sau 5 dintre titulari, banca de rezerve fiind una mediocră.
– CRF Cluj (3 titluri între 2008 şi 2012) se află în plin proces de reconstrucţie, iar din punct de vedere financiar nu mai are puterea de acum 3 sau 4 ani.
– Astra Giurgiu (loc 4 în 2013, loc 2 în 2014) are probleme mari din cauza patronului căruia justiţia i-a pus sechestru pe o mare parte din avere şi active.
– Petrolul Ploieşti (loc 3 în 2013 şi 2014) pare să fie singura echipă care nu a suferit pierderi de efectiv.
– Dinamo Bucureşti nu mai contează de mult în lupta pentru titlu şi are unul dintre cele mai modeste loturi din întreaga sa istorie.
– Pandurii Tg. Jiu (loc 2 în 2013) nu mai are forţa de acum 2 ani de când s-au diminuat fondurile publice pe care le primea.
Va fi o luptă cumplită pentru supravieţuire
Din raţiuni pe care nu le înţelegem, LPF a decis ca, începând cu ediţia 2015/2016, Liga I să fie formată din 14 echipe. Oficialii fotbalului românesc susţin că, având o ligă cu un număr restrâns de echipe, calitatea primei divizii va fi una superioară. Eroare. Calitatea unei competiţii este dată de valoarea jucătorilor şi de potenţa financiară a cluburilor. Şi niciuna dintre cele două condiţii nu este îndeplinită.
Din cauza reducerii numărului de echipe, vor retrograda la sfârşitul campionatului 6 echipe, şi nu 4 ca până acum. În ediţia 2013/2014, nu mai puţin de 9 echipe se aflau în lupta pentru evitarea locurilor 15-17 cu 4 etape înainte de final. Se estimează că în jur de 10-12 echipe se vor bate pentru evitarea retrogradării şi că vom avea un sezon al „disperării”.
Primul derby bucureştean în prima etapă
Meciurile între echipele bucureştene (Steaua, Dinamo, Rapid) debutează chiar în prima etapă, când se vor întâlni Rapid şi Steaua. Celelalte două „interbucureştene”: Rapid – Dinamo (etapa 9), Steaua – Dinamo (etapa 13). Partida dintre echipele din Cluj se joacă în etapa 9, CFR fiind gazdă, iar derby-ul ex ploieştean Astra – Petrolul se joacă în etapa a 12-a.
Programul primei etape
- Rapid – Steaua
- CS U Craiova – Pandurii
- CFR Cluj – Ceahlăul
- Tg. Mureş – „U” Cluj
- Chiajna – Astra
- Dinamo – Oţelul
- FC Braşov – Petrolul
- FC Botoşani – Gaz Metan
- CSMS Iaşi – Viitorul
Programul integral al turului Ligi I aici: http://www.lpf.ro/presa/programul-turului-campionatului-national-liga-1-editia-20142015-02-07-2014.html
Televizări: 50% gratis – 50% cu 10 lei/lună
Meciurile din Liga I vor fi transmise de posturile clujene Look Plus şi Look TV. Postul Look Plus se va afla în pachetul de bază al companiei de cablu UPC şi va transmite 50% din meciurile Ligii I. Restul meciurilor vor fi văzute contra cost, 10 lei pe lună la postul Look TV. Din informaţiile existente în acest moment, şi Romtelecom şi Orange TV sunt în negocieri pentru preluarea transmisiilor meciurilor din Liga I de la cele două posturi TV din Cluj.