Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA, International Air Transport Association), care regrupează companiile aeriene din lume, denunță „obstrucționarea anchetei” în cazul prăbușirii avionului malaezian în estul Ucrainei și cere ca trupurile victimelor să fie predate „rapid” rudelor lor.
”Tragedia avionului de pe zborul MH17 este un ultraj. La sfârșitul săptămânii trecute s-a confirmat faptul că pasagerii și echipajul de la bordul avionului au fost victimele unei crime odioase”, a declarat într-un comunicat Tony Tyler, directorul general al IATA, citat de Agerpres.
”De peste patru zile, asistăm la imagini înspăimântătoare de la scena accidentului”, a afirmat Tyler.
Directorul general al IATA le-a cerut guvernelor să lase deoparte diferendele lor și să trateze victimele și pe familiile lor cu demnitatea pe care o merită”, ”ceea ce include securizarea de urgență a locului” prăbușirii avionului. ”Ancheta trebuie să fie de asemenea lansată rapid”, cu o totală libertate de acces și acțiune, a subliniat Tyler, care a denunțat ”acțiunile” ce au încetinit înaintarea anchetei.