Forţele ucrainene de securitate au dejucat în noaptea de marţi spre miercuri o încercare a „forţelor ruse de menţinere a păcii” de a pătrunde în regiunea ucraineană Harkov, a declarat adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Valeri Cealîi, citat de agenţia RIA Novosti, potrivit site-ului Mediafax.
„Astăzi (în noaptea de marţi spre miercuri), a fost dejucată o încercare a «forţelor de menţinere a păcii» de a pătrunde în regiunea Harkov”, în estul Ucrainei, a afirmat el.
„Preşedintele (ucrainean Petro Poroşenko) a organizat o reuniune pe această temă şi a avut discuţii la nivel internaţional. Datorită acestui fapt, situaţia a putut fi ţinută sub control”, a declarat Cialîi.
„Suntem pregătiţi să ripostăm unor astfel de provocări”, a adăugat oficialul ucrainean, citat de agenţia UNIAN.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.