Agresiunea împotriva Crimeii va fi considerată de Moscova drept agresiune împotriva Federației Ruse. Declarația a fost făcută de secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Mihail Popov, transmite Ria Novosti.
„Astăzi Crimeea este teritoriul Federației Ruse, și agresiune militară împotriva Crimeii va fi considerată drept agresiune împotriva Federației Ruse, cu toate consecințele care decurg din aceasta”, a spus Popov. Potrivit acestuia, obiectivul Flotei Mării Negre și forțelor armate dislocate în Crimeea este securitatea militară a statului în limitele sale de responsabilitate.
Potrivit lui Popov, schimbările privind graniţele dintre Ucraina şi Federaţia Rusă necesită o analiză aprofundată, însă principala responsabilitate a Flotei ruse de la Marea Neagră, staţionată în Crimeea, rămâne aceeaşi: “Să asigure securitatea militară a statului”.
După destituirea preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, în februarie 2014, Crimeea, republică autonomă în cadrul Ucrainei, a refuzat să recunoască legitimitatea guvernuklui de la Kiev, scrie Ria Novosti. Pe 16 martie a avut loc un referendum în acest teritoriu ucrainean, iar 96% din populaţie s-a exprimat în favoarea anexării de către Rusia. Comunitatea internaţională refuză însă să recunoască acest act.