Patru şopârle gecko trimise pe orbita Pământului de cercetătorii ruşi, pentru a li se studia comportamentul sexual, au murit, a anunţat agenţia spaţială rusă.
Satelitul Foton-M4 în care se aflau şopârlele s-a întors pe Pământ luni, a anunţat Roscosmos. Experţii ruşi au spus că vietăţile au murit îngheţate, după ce s-a defectat sistemul de încălzire.
“Putem să spunem cu certitudine că au murit cu cel puţin o săptămână înainte de aterizare, pentru că sunt deja parţial mumificate”, a spus un oficial de la Institutul pentru Studii Biologice şi Medicale, citat de Itar-Tass.
„Din păcate, toate şopârlele noastre au murit”, a anunţat Roscosmos într-un comunicat. „Data şi cauza morţii lor sunt cercetate şi vor fi determinate de experţii noştri”, a adăugat agenţia spaţială rusă.
Spre deosebire de şopârle, drosofilele trimise în spaţiu au supravieţuit şi chiar s-au înmulţit.
Roscosmos a pierdut temporar contactul cu satelitul imediat după lansare, când motoarele au încetat să mai răspundă la comenzi.