Armata americană nu poate bombarda „orbește” gruparea Statul Islamic (SI), a subliniat marți Pentagonul, făcând apel la „răbdare strategică” pentru a veni de hac combatanților jihadiști, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
„Nimeni nu a spus că aceasta ar fi facil sau rapid și nimeni nu trebuie să se lase legănat de falsa iluzie a securității pe care aceste lovituri aeriene țintă o pot aduce”, a subliniat în fața presei un purtător de cuvânt al Ministerului american al Apărării, contraamiralul John Kirby.
„Noi nu vom bombarda, nu putem bombarda Statul Islamic orbește”, a insistat el.
Această declarație survine la o săptămână după ce Washingtonul a început să efectueze lovituri aeriene împotriva jihadiștilor în Siria, cu ajutorul țărilor arabe. SUA au anunțat în urmă cu o zi că doar luni și marți au efectuat 22 de lovituri aeriene împotriva grupării SI în Siria și Irak.