Gigi Becali a declarat, la Curtea de Apel Constanţa, care judecă, vineri, contestaţia acestuia la decizia Tribunalului Constanţa care a hotărât să nu micşoreze pedeapsa cu închisoarea, că „nu se supără nimeni” dacă iese cu şase luni mai devreme din închisoare, potrivit site-ului Mediafax.
„Vă cer să faceţi dreptate, domnule preşedinte, nu plec mâine din puşcărie şi nu se supără nimeni dacă ies şase luni mai devreme, oricum nu am cum să ies înainte de alegeri şi nici nu mă mai interesează politica”, a declarat omul de afaceri.
Becali a susţinut în faţa judecătorilor că faptele pentru care a fost condamnat în dosarul „Valiza” nu ar fi încriminate şi de noul Cod Penal. El a reluat teza că premierea fotbaliştilor nu reprezintă mită.