Şoferul autocamionului implicat în accidentul din Grecia declară că a văzut semnalizările luminoase privind lucrările la carosabil, dar nu a putut opri din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare, transmite MAE într-un comunicat.
„Conform primelor declaraţii date de şoferul autocamionului în timpul audierilor, rezultă că acesta a văzut semnalizările luminoase care indicau restricţii de circulaţie cauzate de lucrările la carosabil, însă nu a putut opri vehiculul din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare. Autorităţile judiciare elene vor efectua o nouă audiere mâine, 6 octombrie 2014, urmând a dispune măsurile legale ce se impun. Consulatul General al României la Salonic a continuat, la faţa locului, demersurile de obţinere a unor informaţii cu privire la existenţa şi a altor cetăţeni români implicaţi în accident. Informaţiile actualizate astăzi, 5 octombrie 2014, la orele 19.00, arată că nu au fost implicaţi şi alţi cetăţeni români în accident. Subliniem, încă o dată, faptul că cercetările inclusiv sub aspectul stabilirii identitãţii certe a persoanelor implicate în accident continuă, reprezentanţii oficiului consular român aflându-se la faţa locului”, precizează MAE.
Consulul român a asistat la audierile efectuate de autorităţile elene, şoferul tirului beneficiind de asistenţa unui traducător de limba română, urmând să decidă asupra angajării unui avocat care să îl reprezinte în instanţă, mai precizează ministerul.
Cel puțin patru persoane au fost ucise şi peste 20 rănite, duminică, în nordul Greciei, într-un accident provocat de şoferul român. De asemenea, în urma accidentului, zeci de maşini care staționau au fost distruse.