Primele două drone pentru supravegherea punerii în aplicare a acordului de încetare a focului în estul Ucrainei au sosit luni în țară, a anunțat OSCE, transmit agențiile de presă internaționale.
OSCE, însărcinată de cele două părți aflate în conflict cu supravegherea armistițiului semnat luna trecută, intenționează să desfășoare în total patru avioane fără pilot pentru a supraveghea frontiera ruso-ucraineană, precum și zonele de luptă, a declarat un purtător de cuvânt al organizației, Michael Bociurkiw.
OSCE dispune în prezent de 80 de observatori în estul Ucrainei, o cifră pe care organizația speră în curând să o dubleze, a mai spus el.
Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a anunțat la rândul său duminică că Franța și Germania vor trimite „în următoarele zile” drone pentru a supraveghea armistițiul în estul Ucrainei.
Michael Bociurkiw nu a putut preciza dacă aceste drone vor efectua zboruri de supraveghere în cadrul misiunii OSCE sau separat.