Rusia este un stat naționalist și agresiv, a declarat președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), preluat de Inopressa.ru, potrivit Agerpres.
„Dorim cu toții să avem ca partener o țară care i-a dat lumii pe Ceaikovski, Tolstoi și Dostoievski. Însă faptele arată că astăzi avem de-a face cu o altă Rusie: un stat naționalist și agresiv, condus de un președinte care vede în Europa nu un partener, ci un adversar”, a declarat președintele bulgar.
Potrivit lui Plevneliev, „toți europenii au câștigat de pe urma prăbușirii Zidului Berlinului”, pentru că „au primit libertate, democrație, perspectivă”. „Cu toate acestea, Vladimir Putin este de părere că prăbușirea Zidului și destrămarea Uniunii Sovietice au fost, dimpotrivă, o catastrofă. De aici pleacă modul în care interpretează el (Putin) istoria, care se opune în mod principial Europei și valorilor ei”, a subliniat liderul bulgar.
În ceea ce privește poziția Rusiei pe marginea problemei ucrainene, aceasta este, în opinia liderului bulgar, una periculoasă. „Am fost unul dintre primii președinți europeni care au criticat în mod clar abordarea rusă în situația cu peninsula Crimeea: Rusia le spune SUA și Europei că soarta Ucrainei trebuie să fie decisă de marile puteri, însă aceasta este o politică a secolului al XIX-lea. Ea este periculoasă. Poporul ucrainean trebuie să-și decidă el însuși viitorul, nu niște mari puteri”, și-a exprimat convingerea președintele bulgar.