Iohannis, demers în procesul cu ANI

Pe 30 septembrie, instanța supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, iar cele două părți au…

Iohannis, demers în procesul cu ANI

Pe 30 septembrie, instanța supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, iar cele două părți au…

Avocații liderului PNL Klaus Iohannis au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) documente reprezentând punctul de vedere al primarului Sibiului în procesul cu ANI privind incompatibilitatea, transmite Agerpres.

Pe 30 septembrie, instanța supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, iar cele două părți au avut termen 10 zile pentru a formula în scris un punct de vedere.

Urmează ca judecătorii să mai îndeplinească și alte chestiuni de procedură, până la judecarea pe fond a recursului.

Astfel, următoarele etape, prevăzute de art.493 din Noul Cod de Procedură Civilă, sunt: examinarea raportului de către completul de filtru, în camera de consiliu, fără citarea părților; soluționarea recursului în completul filtru, fără citarea părților, prin pronunțarea uneia dintre următoarele soluții: anularea recursului; respingerea recursului, ca vădit nefondat; soluționarea fondului recursului, în cazul în care se constată că este admisibil, iar problema de drept nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție; în cazul în care nu poate fi pronunțată niciuna dintre soluțiile menționate, completul de filtru pronunță, în camera de consiliu, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului și fixează termen pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părților.

Procesul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

ANI a făcut recurs la Înalta Curte.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.