Federația Spiru Haret solicită excluderea din sistem a profesorului de religie care a făcut gesturi obscene la cursuri, în timp ce Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține că acest caz arată probeleme grave din sistem. Sindicaliștii solicită psihologi în toate școlile.
„Toate persoanele implicate trebuie să răspundă, fie că vorbim de profesorul de religie sau de alte persoane, care ar fi încercat să mușamalizeze incidentul. Cer Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și Arhiepiscopiei Sibiului să ia toate măsurile necesare pentru ca acest cadru didactic să nu mai desfășoare vreo activitate didactică“, a declarat Marius Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.
Pe de altă parte, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ salută decizia Ministerului Educaţiei prin care profesorul de religie a fost determinat să demisioneze, precizând că astfel de cazuri arată problemele grave din sistem.
„Cazul profesorului de religie din localitatea sibiană Copşa Mică arată disfuncţionalităţi grave la nivelul sistemului de educaţie. Lipsa testelor psihologice standardizate făcute cadrelor didactice, precum şi lacunele legislative arată că în faţa elevilor pot ajunge astfel de persoane care marchează viaţa copiilor. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ apasă pe o rană veche a sistemului: subfinanţarea este cea care duce la astfel de situaţii. Dacă am avea psihologi şcolari în tot sistemul, persoanele cu probleme comportamentale ar fi depistate din timp. Credem, de asemenea, că ar trebui modificată legislaţia, astfel încât persoanele instabile emoţional sau cele cu probleme psihice, inclusiv cele care au probleme de moralitate, să nu mai aibă acces în sistemul de învăţământ. De asemenea, directorii ar trebui să fie mai atenți la colegii lor și să semnaleze eventualele probleme, nu să le ascundă sub preș”, transmite FSLI.
Federația susține că este necesar ca în toate instituțiile de învățămând să existe psihologi, pentru a putea fi depistate persoanele care au tulburări de comportament.
“Profesorul de religie din Copşa Mică nu merită titulatura de profesor. Nu vrem ca prin acest caz, majoritatea cadrelor didactice, care îşi fac meseria cu seriozitate, pasiune şi respect faţă de copii, să aibă de suferit. Dar, trebuie să deschidem bine ochii și să îi protejăm pe copiii cărora le ghidăm calea spre viitor. Aşteptăm ca justiţia să îşi spună cuvântul în acest caz, iar persoana respectivă să răspundă în faţa legii pentru faptele sale. FSLI va face demersuri pentru o reformă reală în educaţie şi pledăm pentru angajarea în unitățile de învățământ de psihologi școlari care să dea teste psihologice relevante, făcute cu responsabilitate şi profesionalism. De asemenea, se impune modificarea LEN, în sensul de a da posibilitate unităților de învățământ să-i elimine mult mai ușor pe cei care au astfel de tulburări de comportament”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și cei ai Mitropoliei Ardealului fac anchetă comună în cazul unui preot din Copșa Mică, după ce acesta a fost filmat în timp ce s-ar fi masturbat în fața elevilor cărora le presă religie la Liceul Tehnologic din oraș. Imaginile cu preotul care se masturbează în clasa, la ora de religie, au fost filmate de o elevă din clasa a XII-a a Liceului Tehnologi ”Nicolae Teclu” din Copșa Mică, iar aceasta le-a distribuit colegilor săi. Mama unei eleve le-a găsit în telefonul fiicei sale și așa au fost făcute publice. După apariția imaginilor, preotul a demisionat.
Mai, ce au ajuns psihologii ăștia, validatorii tuturor profesiilor. Vorbitul fără perdea grație americanilor a ajuns normalitate. Nu are iportanță se exprimă acțiune exprimă cuvântul, totul este să spui sex. Cutare și cutare au făcut sex, urmează varianta și e perfect nu te bipăie nimeni. Elevații parlamentari într-o vreme aveau ce aveau cu chimia parlamentară. Nu am aflat feromonii căror partide se rezonau și cum se mută rezonatul care cuplează alianțele parlamentare. A urmat scabrozitarea cu sânge în instalație. Pe toate posturile la orice oră la stupidele dialoguri, în fapt succesiune de monologuri, cineva dădea cu caracterizare din instalație. Atunci de ce ne mirăm că polițaii, care pot profita de toate nefericitele pe centurâ ajung violatori, sau că profesorii de religie copie gesturile de sexmachine facute la tribună de acționarului Dinamo dl. Borcea care au făcut să-și piardă mințile inclusiv o judecă, secvență preluată la exasperare de toate televiziunile. În clasă cu profesorii de față, băieții și fetele de clasa noua sunt de o vulgaritate de neimaginat. Televiziunile, Internetul, ierhis socială întoarsă cu fundul în sus ne-a adus unde suntem.