PSD susține că este de acord atât cu varianta angajării, cât și cu cea a OUG pe administrație, doar în condițiile în care se vor regăsi și măsurile de relansare economică propuse de social-democrați.
„Noi susținem un lucru simplu: măsurile de relansare economică. Că e OUG, că nu e OUG… nu va trece nimic fără asta”, spun surse politice din interiorul PSD.
În cazul în care premierul va alege să meargă pe varianta OUG pe reforma administrației, și pachetul de relansare economică cerut insistent de social-democrați va fi trecut tot prin OUG în Guvern. În caz contrar, cele două vor fi asumate de Guvern în Parlament.
De ce varianta OUG
Varianta propusă de Kelemen Hunor în interiorul coaliției este una de compromis, atât din punct de vedere constituțional, cât și politic, având în vedere cererile PSD de a lega reforma administrației de pachetul de relansare.
Surse de la vârful coaliției spun că procedural varianta OUG este mai scurtă și Executivul poate aproba bugetul până la sfârșitul lunii februarie, astfel încât proiectul privind reforma administrației, cât și proiectul de relansare economică să fie publicate în Monitorul Oficial înainte de aprobarea bugetului, pentru a avea impactul noilor măsuri introduse în buget.
CITEȘTE ȘI: Întâlnire de taină în PSD. Favoritul pentru șefia SRI nu e din partid – SURSE
Scenarii la Guvern
O primă ipoteză este că varianta OUG ar fi fezabilă în condițiile în care Cotidianul a relatat despre „planul de debarcare” a lui Bolojan de la Palatul Victoria.
Premierul se teme de o moțiune de cenzură depusă de AUR, care ar putea fi votată de unii PSD-iști, dar și de o parte din gruparea șefului liberal al CJ Ilfov, Hubert Thuma, care îl vor mazilit pe Ilie Bolojan.
A doua variantă ar fi evitarea atacării proiectului de reformă a administrației la Curtea Constituțională, variantă aproape sigură luată în calcul de AUR, spun sursele Cotidianul.
Surse din interiorul opoziție spun că au deja scrisă moțiunea de cenzură împotriva premierului, în cazul unei angajări. În schimb, dacă ar alege varianta OUG, proiectul poate fi atacat la CCR doar de Avocatul Poporului, Renate Weber, persoană care este în afara mandatului de cinci ani.
dea ordonanta aia o data, sa vada si votantii ce partide se opun restructurarii bugetarilor! Poate vor mai deschide ochii!!!
De 1 an spun sa treaca legea cu OUG . Inclusiv cea cu pensiile speciale! Acum sa vedem daca Bolojan are singe-n instalatie.
Nu-mi amintesc ca, coalitia tradarii nationale sa fii trecut altfel, adica prin DICTATE, legi si „reforme”…Totul datorita proiectului de tara impus printr-un referendum trucat din noiembrie 1991 de Ilici Geno Cid…