Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuţie abia miercuri demisia înaintată de judecătoarea Mona Pivniceru din funcţia de membru al Consiliului, pentru a deveni ministru al Justiției. Adică a doua zi după ce CCR se pronunță în cazul referendumului.
Pe ordinea de zi de miercuri, 22 august, publicată de CSM pe site se află și solicitarea judecătoarei de a se lua act de demisia din funcţia de membru ales al CSM. O ședință a plenului CSM era așteptată luni.
Mona Pivniceru a fost propusă să preia portofoliul Justiţiei în guvernul condus de Victor Ponta, însă numirea sa a fost întârziată de CSM, care nu a catadicsit să se întrunească, rezervându-și însă timp pentru a intra în războiul politic de partea lui Traian Băsescu.
Pivniceru şi-a înaintat pe 8 august demisia din calitatea de membru al CSM. Consiliul a precizat însă că demisia unui membru ales nu este efectivă şi nu produce efecte juridice până când Plenul Consiliului nu ia act de aceasta. Însă nu s-a deranjat să se întrunească.
Calendarul de şedinţe publice a Plenului CSM a fost stabilit pentru săptămâna 20-24 august 2012, anterior acestei perioade fiind imposibilă reuniunea în condiţii de cvorum, a informat Consiliul pe 8 august, precizând că demisia unui membru nu este efectivă până când Plenul nu ia act de aceasta.
„La data de 8 august 2012 a fost înregistrată, la Consiliul Superior al Magistraturii, cererea de demisie din funcţia de membru ales al CSM – reprezentant al judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a doamnei judecător Mona Maria Pivniceru”, se arăta într-un comunicat remis de către Biroul de presă al CSM. De ce era imposibil nu s-a spus.
„Demisia unui membru ales nu este efectivă şi nu produce efecte juridice până când Plenul CSM nu ia act de aceasta”, arăta comunicatul citat.
Nimic nu i-a clintit pe „iluștrii” de la CSM ca să se întrunească mai devreme.