Ziariștii de la Luju.ro au depus la Inspecția Judiciară o sesizare în care o acuză pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, că a mințit în comunicatul din 27 ianuarie 2017, în care se preciza că DNA și SRI nu au încheiat un protocol și nu au existat echipe mixte.
„Procurorul șef al DNA nu a participat la videoconferințe organizate de SRI, nici săptămânal, nici ocazional și nu are instalate în birou terminale speciale prin care să poată comunica instantaneu cu SRI. Nu există și nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA și nici protocol secret Coldea/Kövesi”, se arăta în comunicatul de presă al DNA din 27 ianuarie 2017.
Inspecția Judiciară urmează să facă verificări ca urmare a sesizării făcute de Luju.ro.
Protocolul din 2009 dintre SRI şi Parchetul General a fost publicat vineri, are 18 pagini și prevede elaborarea de strategii comune, dar şi constituirea de echipe operative comune.
Protocolul SRI-Parchetul General cuprinde şi un capitol referitor la colaborarea cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Astfel, potrivit documentului, SRI a acordat sprijin tehnic pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor ce reveneau Direcţiei Naţionale Anticorupţie – structura centrală, cu privire la punerea în aplicare a actelor de autorizare eliberate în temeiul art.91 din Codul de procedura penală.
Sprijinul tehnic consta în transmiterea semnalului, managementul şi întreţinerea echipamentelor de transmitere a semnalului, de la centrele de interceptare ale Serviciului spre spaţiile destinate Direcţiei.
Recepţionarea semnalului şi transcrierea comunicaţiilor interceptate se făcea de către DNA.
„Reţelele LAN aferente spaţiilor destinate beneficiarului vor fi implementate de către Serviciu, cu suportarea cheltuielilor de către Direcţie. Sunt interzise orice intervenţii software constând în testări de aplicaţii, modificarea softului existent şi altele asemenea, asupra sistemului informatic. Tentativele de intruziune în bazele de date ale sistemului, dincolo de limita admisă prin drepturile de acces, atrage după sine decuplarea de la sistem”, potrivit protocolului.
În ceea ce priveşte operaţiunile tehnice audio/video autorizate, documentul prevede că, la cererea scrisă a Parchetului sau parchetelor teritoriale, SRI efectua operaţiuni tehnice audio/video, în baza actului de autorizare emis de instanţa de judecată sau de procuror, pe momente operative, în cazuri concrete, numai prin intermediul ofiţerilor de legătură desemnaţi de Serviciu. Operaţiunile erau realizate de unitatea specializată, cu aprobarea directorului Serviciului şi numai în cazurile prevăzute de protocol.
„Acţiunile audio/video vor fi executate de unitatea specializată a Serviciului sau de direcţiile judeţene de informaţii, sub coordonarea procurorului de caz, în baza unui „Plan comun de actiune” întocmit de reprezentanţi desemnaţi ai celor două părţi şi aprobat de şeful unităţii specializate a Serviciului sau de şefii direcţiilor judeţene de informaţii”, se mai arată în document.
Dacă n-a mințit mai mult de 4%, nu se pune.