Putin: Alte atacuri împotriva Siriei ar provoca haos în relațiile internaționale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat, duminică, o conversație telefonică cu

Putin: Alte atacuri împotriva Siriei ar provoca haos în relațiile internaționale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat, duminică, o conversație telefonică cu

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat, duminică, o conversație telefonică cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, cei doi lideri discutând despre atacul lansate de Statele Unite, Marea Britanie și Franța împotriva Siriei, relatează site-ul agenției Tass.

”Cei doi lideri au schimbat păreri despre atacul asupra Siriei efectuat de SUA și aliații săi. Putin și Rouhani au fost de acord că acțiunea a fost ilegală și că afectează perspectivele reglemetării conflictului sirian.

Vladimir Putin a subliniat că dacă astfel de acțiuni care încalcă prevederile Cartei ONU vor continua, atunci se va instaura haosul în relațiile internaționale”, a transmis Administrația Prezidențială de la Moscova.

Discuția dintre Putin și Rouhani are loc la o zi după ce o coaliție formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc.

Anunţul bombardamentului a venit de la președintele SUA, Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad.

Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate