Aşa cum era de aşteptat, Carmen Iohannis, soţia preşedintelui României, nu s-a prezentat la audierea de la Parchetul General. Este a doua oară cînd ignoră citaţia procurorului Cristian Lazăr, cel care a închis unul dintre dosarele lui Klaus Iohannis. Avocatul doamnei Carmen Iohannis a pus pe masa procurorului o adeverinţă medicală, în care este certificată o viroză respiratorie.
Nu avem nici căderea, nici intenţia de a contesta valabilitatea diagnosticului, numai că ieri, în „Cotidianul”, am publicat un articol în care am preluat o postare de pe pagina de Facebook a doamnei Iohannis, care o arăta vineri sănătoasă şi zîmbitoare la o „Dezbatere demonstrativă cu ocazia „Zilei Internaţionale ANTICORUPŢIE”:

Nu neg că, de vineri pînă azi, Carmen Iohannis a răcit şi îi curge nasul, o doare în gît şi poate chiar stă în pat, acoperită de ventuze, luînd un pumn de buline. Dar este soţia Preşedintelui, cel care tună şi fulgeră împotriva „penalilor”, acuzîndu-i cu fiecare ocazie că vor să se sustragă Justiţiei! În astfel de situaţie, dacă ţine cu adevărat la soţul său, care se pregăteşte pentru un nou mandat de Preşedinte, cred că ar fi trebuit să meargă la Parchet „coaptă, moartă”, cum se spune în popor, pe targă, cu salvarea, prin nămeţi de doi metri, prin furtună sau ploaie cu piatră, ca Ana lui Manole, astfel încît opinia publică să nu pună întrebări incomode, de genul:
– dar Elena Udrea de ce a fost săltată de mascaţi de pe stradă, din trafic, pentru a fi dusă la DNA?
– dar Radu Mazăre de ce a fost săltat de mascaţi dintr-un restaurant pentru a fi dus la DNA?
– dar judecătorul Mustaţă de ce a fost săltat de mascaţi din instanţă pentru a fi dus la DNA?
– dar Mariana Rarinca de ce a fost ţinută 180 de zile în arest preventiv, doar pentru că a cerut Liviei Stanciu să-i returneze o datorie?
– dar ministrul Decebal Traian Remeş de ce a fost aruncat în închisoare pentru ca apoi să fie declarat nevinovat?
– dar judecătorul CCR Toni Greblă de ce a fost arestat pentru ca apoi să fie achitat?
– dar primarul Mircia Gutău de ce a stat ani de zile în puşcărie pentru ca apoi să fie achitat?
– dar avocata Laura Vicol de ce a fost săltată de mascaţi din instanţă şi dusă la DNA pentru a i se pune cătuşele, după care, peste ani, a fost achitată?
Ia, priviţi acum aceste imagini şi spuneţi dacă aceasta este dreptatea pentru unii oameni care au suferit din cauza unor abuzuri grosolane ale Justiţiei pe care o apără Klaus Iohannis:





Toţi oamenii aceştia aveau funcţii publice şi, la data la care erau încătuşaţi, nu exista nici o condamnare împotriva lor! Aşa a decis procurorul, adică să-i reţină 24 de ore, punîndu-le cătuşe la mîini – aşa s-a făcut! Oamenii aceştia s-au supus deciziei, chiar dacă ar fi putut să invoce şi ei o gripă pentru a nu se prezenta la Parchet!
Problema este: de ce se aplică o altă măsură în cazul doamnei Carmen Iohannis? În fond, este o profesoară oarecare din Sibiu, chiar dacă este şi soţia Preşedintelui! Deci, cu atît mai mult, pentru a nu se trage astfel de concluzii, Carmen Iohannis trebuia să se prezinte la Parchet chiar de la prima citaţie, căci risca, dacă Justiţia de la noi ar fi fost legată la ochi, să fie oprită de mascaţi chiar de la scara avionului, aşa cum s-a întîmplat cu mulţi alţii!
Evident, toată lumea se ntreabă: atunci de ce nu s-a prezentat Carmen Iohannis la Parchet? Eu cred că i-a fost frică de acea scenă prin care au trecut alte personalităţi publice, în care zeci de microfoane şi camere de filmat i s-ar fi pus în faţă şi zeci de jurnalişti s-ar fi îngrămădit să-i pună acele întrebări cretine: „Aţi folosit acele acte false pentru a lua casele?”, „Aţi fost moştenitoare reală sau falsă?”, „Soţul dumneavoastră v-a sfătuit să cereţi acele case?”, „Regretaţi faptele?, „O să daţi casele înapoi?”, „Veţi da înapoi banii încasaţi de la bancă drept chirie?” etc.
Neobişnuită cu astfel de ipostaze, crezînd că funcţia soţului este suficientă pentru a avea imunitate, Carmen Iohannis este, în mod cît se poate de firesc, înspăimîntată de acea celebră scenă din faţa Parchetului! Ştie că dacă ar intra prin spate, fără să ştie nimeni, situaţia ar fi şi mai gravă, iar prin faţă pericolul este imens. Pentru astfel de ipostaze, Carmen Iohannis nu este pregătită!
Dar, la astfel de lucruri, nu noi, opinia publică, trebuie să manifestăm îngăduinţă sau chiar milă. Însuşi Klaus Iohannis trebuia să aibă astfel de sentimente atunci cînd îi vedea pe cei nominalizaţi mai sus puşi în cătuşe pentru a fi compromişi în faţa opiniei publice sau atunci cînd îi făcea pe toţi, la grămadă, „penali”!
Ce a făcut, în schimb, Klaus Iohannis? Spunea că nu se uită la filme făcute de „penali pentru a compromite Justiţia”, deşi avea acolo dovezi clare ale abuzurilor la care erau supuse persoane încă necondamnate, declara că este mulţumit de activitatea Codruţei Kovesi, a DNA-ului, deşi presa a prezentat dovezile nenumăratelor abuzuri făcute de unitatăţile de elită din Ploieşti, Oradea sau Braşov.
Iar cînd vine vorba despre soţia sa şi chiar de dînsul, în persoană, Klaus Iohannis dă singur sentinţa: „Eu nu am comis niciodată o ilegalite sau vreo faptă penală, lucru la fel de adevărat și pentru soția mea, Carmen”!
Doar pentru o astfel de declaraţie, Klaus Iohannis trebuia să-şi dea demisia chiar din funcţia de Preşedinte, căci funcţia aceasta nu a moştenit-o prin Adeverinţa primarului din Porumbacu de Jos, cu care a luat casele din Sibiu. Şi ţara nu este nici o agenţie de turism care să-i faciliteze vizitarea muzeului de la Pompei, în timp ce era aşteptat de şefii de state şi guverne din toată Europa la reauniunea Consiliului European!
Mare greşeală a făcut prin îndemnarea soţiei să „răcească” brusc în ziua chemării la Parchet! Din Preşedintele ţării, a devenit brusc Klaus! Ăla cu casele şi cu „Grupul Etnic German”.
Oare de ce asta care e,,infractorul nr 1,,nu e de acord cu ordonanta de urgenta pe amnistie si gratiere? Orice mare infractor ar fi avantajat.Ce calitate are Carmen Iohannis in dosar,chiar nu stiu,de inculpat sau de martor.?Banuiesc ca inculpat daca ati pus-o alatui de ceilalti/