Din dispoziția Vioricăi Dăncilă, începând de azi, 17 ianuarie, Corpul de control al primului-ministru a declanșat un control la societatea Complexul Energetic Oltenia – S.A., anunță Guvernul. Obiectivele controlului constau în verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă, modului de stabilire și acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societății Complexul Energetic Oltenia – S.A., respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă la nivelul acestei entități, exploatarea resurselor minerale și constituirea stocurilor, realizarea programelor anuale de investiții și dezvoltare, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.
Corpul de control al primului-ministru a mai efectuat acțiuni de control ce au vizat alte obiective: încheierea de către societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a unui contract de transfer al activului Unității Miniere de Carieră Berbești către societatea Centrala Electrică de Termoficare Govora S.A. Râmnicu Vâlcea; preluarea de către societatea Electrocentrale Grup S.A. a datoriei societății Termoelectrica S.A. față de societatea Complex Energetic Oltenia S.A; respectarea de către societatea Complex Energetic Oltenia S.A.
De o săptămână de zile, minerii din carierele din Oltenia sunt în grevă, fiind nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă. Din lipsă de cărbune, CEO a început să închidă grupurile de producție, începând cu azi noapte, când a tras pe bară o unitate de la termocentrala de la Rovinari.
Adica, NU au avut curajul sa mearga la discutii cu minerii la CE Oltenia nici Viorica si nici Minsitrul Energiei, asa cum au cerut Minerii satui de promisiunile celor cau care au negociat saptamana trecuta, fara Viorica si fara Misnitrul energiei!
Ti-e frica, Viorico!!!