Reprezentarea persoanelor fizice și juridice într-o instanță, prin avocat, se face printr-un contract de asistență juridică, care generează Împuternicirea avocațială. Între împuternicirea avocațială și orice alt tip de reprezentare legalizată, nu ar trebui să fie nici o diferență sub aspectul responsabilității. Mandatul avocațial are mai multe prezumții de legalitate decât alte împuterniciri, cele mai multe dintre ele abuzive. Emisă sub auspiciile Baroului, împuternicirea nu poate fi certificată decât de către instanțe, în urma denunțării uneia dintre părțile aflate într-un litigiu.
Rareori, instanțele decid să se pronunțe negativ asupra unor împuterniciri avocațiale, din simplul motiv că în formă acestea sunt legale. Problema reprezentării este una mai complicată, iar împuternicirea avocațială o preia inerțial. Legile proaste nu sunt așa pentru că legiuitorul nu ar fi competent. In fapt, între un proiect de lege și legea în formă finală, calea este sinuoasă.
Actuala formă de reprezentare în instanță poate crea false cauze, devenind o veritabilă sursă de câștiguri financiare și compromitere a actului de justiție. Aflată în conflict cu legea atunci când reprezentarea e nelegală prin împuternicire, acest fapt este aproape imposibil de demontat pe calea unei legitimări instant. Excepții, cereri de legitimare toate acestea au ajuns în degradarea instanțelor de judecată o imposibilitate. Instanțele investite cu unele cauze preferă starea de judecată chiar dacă părțile nu sunt stabilite, importantă fiind afacerea reprezentării prin execuția sumară a uneia dintre părți . Denunțarea unui mandat de reprezentare, atunci când este profund viciat, a ajuns o imposibilitate, ceea ce arată că apărarea este anulată în favoarea abuzului susținut drept normă. Mandatul avocațial a ajuns prin circuitul conjunctural al infracțiunilor din justiție, unde reaua credință face ravagii, un act cu putere excesivă în defavoarea adevărului .
Lipsuri sau de-a dreptul inexistențe pot fi acoperite pur și simplu de mandatul avocațial, deseori acestea păgubind terții în mod inadmisibil. In loc să fie garanția unei administrări a dreptului în cauze, împuternicirea avocațială, așa cum se prezumă în prezent, poate fi o sursă de autorizare a infracțiunii în justiție. Tocmai acolo unde se află polii susținerilor unei cauze, poate fi anticauza. Mandatul avocațial poate crea și suplini identități inexistente. Ar trebui reținut că, marile fraude, subminarea economiei și instituțiilor au fost posibile prin aceste forme de reprezentare.
Astăzi, în România, mandatul avocațial este folosit în conivență cu unele instanțe în derivă, nu doar cu rea credință, ci într-un adevărat conflict contra legii, exterminant și fățiș. Limitarea puterilor de reprezentare în favoarea legii și a manifestării acesteia deplin în instanțele din România va reduce perturbarea actului de justiție.
Extinzand putin, avocatii nu se limiteaza la a apara in instante, asa cum ar trebui de fapt. Isi apara clientii in fata presei si nu numai, sustinand nevinovatia acestora fara a mentiona lamuritor ca aceasta reprezinta strict declaratia clientului. De aici si foarte multa confuzie in randul persoanelor fara cunostinte juridice, acestea luand ca oficiala declaratia. Baroul ar trebui sa intervina, sa impuna respectarea limitelor reprezentarii si chiar sa sanctioneze depasirile acestora.