Berlusconi terminat, Băsescu bine mersi

România lui Traian Băsescu a luat un împrumut de aproape 20 de miliarde de euro. Traian Băsescu a fost salvat de la demitera din funcţia de preşedinte, iar după aceea şi-a făcut partid şi s-a făcut parlamentar.

Italia lui Silvio Berlusconi a refuzat un împrumut de 80 de miliarde de dolari. Silvio Berlusconi a fost forţa să demisioneze, a fost dat afară din Senat, i s-a interzis să candideze timp de şase ani şi a fost condamnat la un an de muncă în folosul comunităţii.

Alan Friedman a umblat pe urmele lui Silvio Berlusconi şi a stat de vorbă cu acesta pentru filmul „Drumul meu – Ascensiunea şi decăderea lui Silvio Berlusconi”, un documentar regizat de Antongiulio Panizzi.

În 2011, Europa se confrunta cu o mare criză financiară, iar Silvio Berlusconi, care timp de 20 de ani a condus Italia, iar în 23 de ani a avut nu mai puţin de 60 de procese, se confrunta cu scandalul Bunga Bunga, în care trebuia să răspundă acuzaţiilor că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.

Credibilitatea şi autoritatea premierului Italiei erau prăbuşite, iar Stefano Folli, analist politic la publicaţia La Republica, spune că Silvio Berlusconi era un lider „care nu prea mai exercita autoritate” fiindcă „autoriatea sa pălise”. Relaţiile lui Silvio Berlusconi cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, erau critice, fiindcă, susţine corespondentul Le Figaro la Roma, Richard Heuze, probabil cei doi „nu-i suportau superficialitatea, aroganţa, râsul iritant, dar mai ales faptul că nu şi-a ţinut niciodată nicio promisiune”. Conform documentarului, la finele verii lui 2011, „cu toţi speculatorii care atacau Italia şi cu credibilitatea lui Berlusconi la pământ, Sarkozy şi Merkel au decis că singura soluţie era să-l înlocuiască pe Berlusconi din funcţia de prim ministru”. Astfel, „a încept « o intrigă internaţională », după cum a numit-o fostul secretar al Trezoreriei SUA, Tim Geithner, un « plan » al oficialilor europeni pentru a-l debarca pe Berlusconi de la putere. Ideea era folosirea impedimentului unui împrumut al FMI către Italia, care să ducă la demisia lui”.

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au început să facă presiuni asupra lui Silvio Berlusconi pentru a accepta un împrumut în valoare de 80 de miliarde de dolari de la FMI, instituţie condusă de Christine Lagarde, fostă consilieră a preşedintelui Franţei. Fostul premier al Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, şi-a amintit că Silvio Berlusconi era acuzat că n-a făcut reforme şi că doamna Lagarde „era foarte dură cu Italia şi Spania într-un mod nejustificat. E suprinzător să vezi că FMI,(…), joacă un rol, unul de sprijin al poziţiei marilor puteri, fără să aibă o opinie proprie”.

A urmat summitul G 20 de la Cannes, din noiembrrie 2011, iar fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi-a amintit că nu şi-ar fi dorit o implicare a FMI în Italia, pentru că ar fi putut să apară panica pe pieţele internaţionale: „Avuseserăm o întrunire a Consiliului Europei cu câteva zile înainte şi am primit o scrisoare a premierului Italiei în care îşi lua angajamente ferme. O scrisoare lungă de opt pagini, cred. Aşa că am spus că dacă FMI vrea să participe la monitorizare e binevenit, dar cred că nu ne ajută ca Italia să fie într-un program FMI, deoarece poate fi un semnal rău pentru pieţe. Am continuat să cred că a fost decizia potrivită, deoarece dacă la Cannes s-ar fi spus: « Gata, Italia e sub control FMI », acest lucru ar fi dus la o reacţie de panică”. Tot domnul Barroso a afirmat că a încercat să facă în aşa fel încât să fie evitată „umilirea” Italiei.

În memoriile sale, „Test de stres”, fostul secretar al Trezoreriei SUA, Tim Geithner, a scris că „nu vrem sângele lui Berlusconi”, apoi acesta avea să spună că el şi preşedintele Barack Obama au refuzat să intre în jocul Angelei Merkel şi a lui Nicolas Sarkozy, şi că un împrumut de 80 de miliarde de dolari ar reprezenta „sărutul morţii pentru oricine”.

Despre presiunile făcute asupra sa de doamna Merkel şi de domnul Sarkozy, domnul Berlusconi a povestit: „Am fost chemaţi la două întâlniri de către Merkel şi Sarkozy, în două zile consecutive. La aceste întâlniri au încercat să mă determine să accept intervenţia FMI. I-am asigurat pe toţi că finanţale noastre sunt în ordine şi că nu avem nevoie de ajutor extern. Am refuzat oferta deoarece ar fi dus la colonizarea Italiei, aşa cum s-a întâmplat în cazul Greciei cu Troika. (…) Cred că preşedintele Obama era de partea mea când am insitat cu ajutorul pentru Grecia, dar şi în ceea ce priveşte politica de austeritate care urma să fie impusă fiecărei ţări şi cu care nu am fost de acord deloc”.

Nu doar cancelarul german şi preşedintele francez erau împotriva premierului italian, ci şi preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, un politician din fostul partid comunist, care vorbea frecvent la telefon cu Angela Merkel.

Vulnerabil şi atacat din toate părţile, controversatul Berlusconi, cel care a refuzat un împrumut de 80 de miliarde de dolari şi care s-a exprimat împotriva politicilor de austeritate, a fost nevoit să demisioneze în toamna lui 2011. În vara lui 2013, Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe Silvio Berlusconi pentru fraudă fiscală. Acesta a fost exclus din Senat, i s-a interzis să mai candideze timp de şase ani şi a făcut un an de muncă în folosul comunităţii.

În 2009, Traian Băsescu a împrumutat ţara cu 12,95 miliarde de euro de la FMI, cu 5 miliarde de la Comisia Europeană şi cu câte un miliard de la Banca Mondială şi BERD. Totodată, Traian Băsescu a fost artizanul unor măsuri de austeritate nemaiîntâlnite în Europa. Jose Manuel Barroso, cel care nu a dorit umiliraea Italiei, a umilit milioane de români trăgând sforile pentru ca Traian Băsescu să nu fie demis din funcţia de preşedinte al României, ajutându-l, astfel, să-şi ducă la capăt cel de-al doilea mandat de preşedinte. Traian Băsescu şi-a făcut partid şi acum îşi vede liniştit de mandatul de parlamentar.

Şi încă ceva: premier în locul lui Silvio Berlusconi a fost numit tehnocratul Mario Monti, fost profesor de economie şi fost comisar european, un fel de Dacian Cioloş de-al lor.