Europarlamentar PSD: De ce nu poate fi numită Kovesi procuror șef european

În cazul numirii acesteia în funcția de procuror șef european, este o imagine negativă pe termen lung, cu atât mai mult cu cât candidatul român este cercetat penal în 19 dosare…

De (I.R.)
Europarlamentar PSD: De ce nu poate fi numită Kovesi procuror șef european

În cazul numirii acesteia în funcția de procuror șef european, este o imagine negativă pe termen lung, cu atât mai mult cu cât candidatul român este cercetat penal în 19 dosare…

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană a transmis duminică că Laura Codruța Kovesi nu poate fi numită procuror șef european pentru că ”este cercetată penal în 19 dosare” și că „o procedură viciată de desemnare a procurorului șef european va declanșa un scandal la nivel european”.

„Întrucât am sesizat la nivelul Parlamentului European grave vicii de procedură în ceea ce privește votul candidaților pentru șefia Parchetului European, vot exprimat în cele două comisii, LIBE și CONT, vicii pe care le-am semnalat anterior atât în presa din România, cât și în cadrul Parlamentului European, realizăm că ne aflăm în fața unei tentative de impunere dincolo de procedurile instituționale a unui anumit candidat, pe considerente care ne scapă în acest moment.

Graba celor care vor să o impună pe Kovesi ca procuror șef european până la alegerile parlamentare din luna mai ascunde interese obscure, care se doresc a fi atinse prin încălcarea oricăror reguli statutare, profesionale și morale.

Din acest punct de vedere, mă simt datoare să amintesc tuturor, inclusiv susținătorilor d-nei Kovesi, faptul că, o procedură viciată de desemnare a procurorului șef european, va declanșa un scandal la nivel european, mai ales în contextul în care unul dintre candidați nu întrunește condițiile profesionale cerute de regulament.

În aceste condiții, ceea ce riscă România, în cazul numirii acesteia în funcția de procuror șef european, este o imagine negativă pe termen lung, cu atât mai mult cu cât candidatul român este cercetat penal în 19 dosare.

Un procuror șef european cercetat penal pentru fapte comise în țara sa pentru încălcarea atribuțiilor care ar fi trebuit să îl califice pentru acea poziție, va reprezenta o lovitură de imagine și pentru Uniunea Europeană în general și va genera o creștere a euroscepticismului în țările europene.

Din acest motiv, am considerat de la început o greșeală numirea procurorului șef pe criterii politice. Liderii europeni ne demonstrează încă o dată că ce este permis în Europa este interzis în România, ceea ce mă obligă să condamn din nou dublul limbaj folosit la cel mai înalt nivel european.”, se arată în comunicatul transmis de Gabriela Zoană.

Foto Gabriela Zoană, alături de Viorica Dăncilă

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Emerging Europe: Kovesi, busola morala a Romaniei. Daca va ajunge presedinte, va fi cel mai mare cosmar al PSD.
    Tentativele Guvernului roman de a o impiedica pe Kovesi, fosta sefa a DNA, sa devina procuror sef european devin din ce in ce mai DISPERATE, comenteaza duminica Emerging Europe.

    Pe 7 martie, la audierea care a durat mai bine de 5 ore, Kovesi a fost informata ca e e suspecta intr-un alt dosar, e acuzata ca ar fi coordonat un grup infractional organizat cu procurorii in DNA.

    In aceeasi zi, Parlamentul European si-a aratat in mod oficial sustinerea pentru La. Kovesi in functia de procuror-sef european.
    „Avem nevoie de mai multe femei exemplare ca ea, in functii de conducere”, a declarat presedintele PE, A. Tajani.

    Kovesi nu crede insa ca data aleasa pentru a fi audiata a reprezentat o coincidenta, precizeaza autorul articolului. „M-au convocat pe 7 martie stiind ca exact in acea zi PaE va vota candidatura mea”.

    Kovesi Presedinte – cel mai mare cosmar al PSD.

    O femeie curoajoasa si distinsa, Kovesi s-a aflat in ultima perioada intr-o campanie de hartuire. Noile acuzatii aduse impotriva ei dezvaluie „o disperare de a ma opri din tot ceea ce fac”, spune ea.

    E insa putin probabil ca Guvernul roman sa aiba succes in campania de blocare a numirii sale in functia de procuror-sef european, sustine autorul articolului.
    Sustinuta de majoritatea puterilor UE, ea e in carti pentru a obtine postul de Procuror-sef european.
    Autorul articolului se intreaba de ce Guvernul Romaniei e atat de DISPERAT ca Kovesi sa nu primeasca Tot el da raspunsul: Guvernul roman NU e de acord cu ceea ce REPREZINTA Kovesi, ceea ce scriitorul M. Cartarescu a numit „o Romanie mai buna”.

    Romania e o tara care NU are persoane care sa poata servi drept busola morala.
    Kovesi e una dintre putinele figuri publice care a reusit acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.