Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună hadbalistă a lumii în 2018, a anunțat forul internaţional de profil (IHF).
Cristina este astfel prima sportivă din istorie care ajunge la 4 trofee de acest gen.
Românca a mai fost premiată în sezoanele 2010, 2015 și 2016.
”Sunt foarte fericită. Le mulţumesc oamenilor că sunt alături de mine şi că m-au votat. Acest lucru contează foarte mult pentru mine, mai ales că sunt într-o perioada de recuperare după accidentare. Am toate motivele să trag şi mai tare şi să revin mai puternică. Sunt foarte fericită, vreau să le mulţumesc tuturor fanilor mei şi iubitorilor de handbal că mi-au oferit o motivaţie în plus”, a spus Neagu, citată de site-ul oficial al CSM Bucureşti.
La puţin timp după ce a oferit declaraţia pentru CSM Bucureşti, Cristina a postat un mesaj şi pe pagina sa de Facebook: „Vă mulţumesc din suflet pentru susţinere! E o realizare incredibilă, nu doar pentru mine, ci şi pentru handbalul românesc! Mulţumesc colegelor şi antrenorilor. Ţinând cont că vine într-un moment greu pentru mine, reprezintă o motivaţie suplimentară să-mi revin şi să ne bucurăm de handbal împreună!”.
Anul trecut, căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, a intrat în istorie cu o altă performață remarcabilă, dar la nivelul naționalelor. A devenit golghetera all-time al Campionatelor Europene. Cristina Neagu a depăşit jucătoare de legendă precum unguroaica Agnes Farkas şi germanca Grit Jurack, devenind cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European, stabilind borna la 237 de goluri înscrise.
La băieți, cel mai bun handbalist în 2018 a fost ales danezul Mikkel Hansen.
”Așteptarea a luat sfârșit. Ei sunt cei mai buni handbaliști ai anului 2018. Mikkel Hansen este la al treilea trofeu, iar Cristina Neagu este prima sportivă din istorie care ajunge la 4 trofee. Felicitări, campionilor!”, a anunțat IHF.
IHF World Players of the Year 2018
The wait is over and here they are – the IHF World Players of the Year 2018??Mikkel Hansen is celebrating his third award and Cristina Neagu is the first person to win the award four times!Congratulations, champs ???Read more: http://www.ihf.info/en-us/mediacentre/news/newsdetails.aspx?ID=6410Dansk håndbold FRH – Federația Română de Handbal
Publicată de International Handball Federation – IHF pe Luni, 18 martie 2019
The wait is over and here they are – the IHF World Players of the Year 2018??@mikkelhansen24 is celebrating his third award
and @CrisNeagu8 is the first person to win the award four times!
Congratulations, champs ???
Read more: https://t.co/nvFLfrmq1w pic.twitter.com/KBiYRIAKG1— IHF (@ihf_info) 18 March 2019
Felicitarile sunt de prisos! Este clar ca, valoarea a impus aceasta noua recunoastere! De aceea ne rezumam la ai transmite MULTA, MULTA SANATATE! Suntem convinsi ca, daca va fi sanatoasa si in anii viitori va fi recompensata cu acest titlu! Si, mai speram ca, Primaria Municipilui Bucuresti va avea, macar acum, MOTIVATIA NECESARA PENTRU PRELUNGIREA CONTRACTULUI CU MAREA NOASTRA CAMPIOANA! Ar fi un gest criminal ca, din motive de … „negru sub unghie”(care nu se ridica nici la „piciorul broastei: fata de ce reprezinta cheltuielile cu … concerte si sindrofii!!) acest CONTRACT SA NU FIE PRELUNGIT PE VIATA! CRISTINA, inca o data felicitari si fii sigura ca ROMANII SUNT MANDRI DE(CU) TINE!