Jucătoarea româncă de tenis Monica Niculescu, locul 138 WTA, venită din calificări, a eliminat-o, vineri seara, în turul doi la Miami, pe spaniola Garbine Muguruza, 17 WTA, fost lider mondial și dublă câștigătoare de Grand Slam.
Niculescu s-a impus într-un meci de mare luptă cu scorul de 7-6 (0), 4-6, 6-2. Partida a durat două ore şi 54 de minute.
Monica va juca în faza următoare cu daneza Caroline Wozniacki, locul 13 WTA şi cap de serie 13.
Premiul pentru participarea în turul trei pe tabloul principal este de 48.775 de dolari şi 65 de puncte.
Și jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, care a trecut în primul tur la Miami Open de Irina Begu, s-a calificat, vineri, în turul 3 a treia. Andreescu, locul 24 WTA, a învins-o pe americanca Sofia Kenin, numărul 34 mondial, cu scorul de 6-3, 6-3. În turul următor, Bianca o va întâlni pe Angelique Kerber, o reeditare a finalei de la Indian Wells.
În schimb, Mihaela Buzărnescu, locul 32 mondial, a fost eliminată, vineri, în turul doi la Miami Open, de franțuzoaica Alize Cornet, numărul 53 WTA.
Buzărnescu a fost învinsă cu scorul de 7-6 (7), 6-1.
What an incredible contest!
Niculescu takes it, 7-6(0), 4-6, 6-2 against Muguruza!#miamiopen pic.twitter.com/JroPgLikeT
— WTA (@WTA) 22 March 2019
Hard hitting, @GarbiMuguruza !#miamiopen pic.twitter.com/873WsCPUxO
— WTA (@WTA) 22 March 2019
A break to love, a hold to love – Niculescu has come out fighting in the third set!#miamiopen pic.twitter.com/LSQp8UqCN6
— WTA (@WTA) 22 March 2019
Wonderful touch from Niculescu!#miamiopen pic.twitter.com/oCqO6XQyvc
— WTA (@WTA) 22 March 2019
What a battle !!! 1h20 for the first set only ?
Lot of respect for Miki she is an amazing player and a great person ?
Onto the next one sunday @MiamiOpen ?? pic.twitter.com/jADtJAPc0c— Alize Cornet (@alizecornet) 23 March 2019
– Miki/Buza, stim cat iti e de greu dar atunci cand greutatea momentului te apasa poate e bine sa gandesti si la noi cei care tinem la tine si te sustinem de la departare.
– Monica, parca te vedem ca iti e mai bine. Excelenta prestatia, evolutie de mare clasa ! Atentie si multa bafta cu tupeista de Wosniacki, foloseste si tu cat mai multe trucuri ca tare o deranjeaza !
Bravo Monicuțo! I-ai tras-o buburuzei!