Ce să scrii despre Omul, Artistul, Profesorul, care a urât zorzoanele vorbelor, care a trăit cu demnitate, limpede și curat, simplu, firesc…
Radu Penciulescu, vraja Penciulescu, a trecut dincolo lăsând aici o sfântă amintire. A adus teatrului românesc Gândirea și o binecuvântare valorică. A eliberat din grota siguranței, a puținului confortabil, a liniștii plate pe cei care au fost chemați de deschiderea libertății – libertatea de a alege… Penciulescu a fost responsabil pentru gând și faptă, a dat revoltei amplitudine întru magia destinului spectacular… vezi Tangou, Woyzeck, Vicarul și Regele Lear. Va rămâne la fel de iubit în România și Suedia, în Statele Unite și Canada, prin tot ceea ce a sădit în discipolii săi.
A structurat cu adâncă umanitate școala românească de regie care trebuie să-i poarte numele… A fost mândru de explorarea universurilor conflictuale, a dat noblețe rodnică relațiilor profesionale, în ultimă instanță ne-a învățat pe toți în teatru să gândim, iar dincolo de profesie să cultivăm arta de a fi Om.
