Godzila americană îl înghite pe Dragnea, ursul siberian îl înghite pe Trump, Aristide se lasă de fumat
Aristide se uită trist pe fereastră. E atât de cuprins de tristețe încât se uită pe fereastră măcinat de propriile sale gânduri, tocmai acum când și-a dat demisia din PNL. Sau din PSD. Sau din USR. Sau din Forța Civică. Sau din Alianța Civică, parcă mai are vreo importanță pentru el, sau poate din UNPR. Din UNPR? Unde îi sunt galoanele? Trebuie să fie pe undeva, prin beci, printre murături.
Ar deschide fereastra. Aristide stă la etajul nouă, în Balta Albă și știe bine că e foarte periculos să deschizi fereastra atunci când stai tocmai la etajul nouă, câte nu s-au mai întâmplat, uite, zice acum ceva la televizor despre o godzilă americană, despre ursul siberian și despre cât de ucigător este fumatul. La televizor se transmit tot felul de știri despre vânzoleala politică națională și internațională. Despre el, despre Aristide, nu se transmite nici o știre, poate mâine, nu astăzi. A
ristide stă în grea cumpănă tocmai în acest moment când despre el nu se transmite nici o știre la televizor. Ce ar putea să spună oare crainica despre el, despre Aristide, tu ce crezi? Ce ar trebui să afle țara despre Aristidele din Balta Albă? Că a văzut niște extratereștri bând rachiu într-un tunel de la metrou sau că a văzut niște fantome zbânțuindu-se după miezul nopții, pe Magheru?! Sau că a stat de vorbă cu Dracula într-o criptă sau că a luat la șuturi niște zombi beți criță, pe la Teatrul Național sau că i-a zis lui Iliescu, domnule Iliescu să vă fie rușine, de la obraz i-a zis. și, mă rog, că a sărit din tren, din mers, că a mers pe cornișa Poștei, dimineața, pe răcoare, că a văzut un cal maro și-un tăune roccoco?!
Mama ei de viață, își spune Aristide, totul se duce la vale, nu mai e scăpare, politica românească e pe chituci, ăștia or să ne ia pensiile înapoi, am rămas fără cărbune, fără petrol și mâncăm euri. Aristide oftează. Trece un cârd de lebede. Trece și Corul Armatei Roșii, trece și Birlic, braț la braț cu Burvil, asta e, e din ce în ce mai clar, trebuie să se lase de fumat, uite, Aristide deschide geamul și, nervos, aruncă pachetul de Mărășești, prin văzduh și tutunul se împrăștie, ca un nor care crește, crește.
