În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
Schimbătoarele coridoare
Gough se opri în faţa instituţiei, citi firma – din care nu înţelese mare lucru –, apoi compară cele scrise pe placa de pe zid cu însemnarea din notes şi intră. Fusese trimis să-l caute pe domnul Finch şi să-i dea un plic.
– Domnul Finch e plecat, îl anunţă secretara, în timp ce Finch intră în birou
Gough îl salută şi se recomandă. Îi dădu plicul şi ieşi.
În curte îşi aminti că i-a dat domnului Finch plicul din buzunarul stîng şi trebuia să i-l dea pe cel din buzunarul drept. Băgă mîna în buzunarul stîng şi găsi un plic, în schimb, buzunarul drept era gol. Dar îşi amintea perfect că domnul Finch i-a strîns mîna şi atunci el a scos cu stînga un plic şi nu l-a putut scoate, în felul acesta, decît pe cel din buzunarul stîng. Încurcat, Gough hotărî să meargă înapoi la domnul Finch, să-i explice treaba şi să găsească împreună o soluţie.
Numai că, adîncit în gînduri, Gough o luase pe un coridor de care nu-şi aducea aminte şi cînd se întoarse nu mai găsi intrarea, aşa că încercă, la întîmplare, prima uşă. Cînd o deschise, constată, cu surprindere, că dă într-o toaletă ce avea la un capăt o altă uşă, larg deschisă, care, la rîndul ei, dădea spre un alt coridor. În timp ce stătea nehotărît, apăru un tînăr cu ochelari şi cu apărători negre la mîneci. Gough îi povesti că a fost la domnul Finch, că a încurcat drumul şi că ar vrea să se întoarcă în biroul aceluiaşi domn Finch. Tînărul, foarte amabil, îi arătă cu mîna drumul ce trecea prin W.C.
– Bine, dar eu nu ţin minte să fi venit pe aici, replică Gough.
Atunci tînărul îi explică, la fel de amabil, că toaleta nu se află în acelaşi loc şi că fusese, probabil, de curînd instalată. Dealtfel, n-ar fi exclus ca peste o oră să fie nevoie la alt serviciu de ea şi atunci au s-o mute. Ca să fie mai explicit, îi desenă lui Gough în notes o schiţă sumară de instalare rapidă a unei toalete, arătându-i, totodată, avantajele pe care le prezintă o asemenea instalaţie pentru disciplina salariaţilor. Gough ascultă atent, mulţumit, însă, cînd vru să treacă, uşa era închisă şi o voce dinăuntru îl somă că e “ocupat”.
După un timp, Gough bătu discret la uşă şi, fiindcă nu primi răspuns, întrebă:
– Mai e tot ocupat, domnişoară?
– Da, domnule, îi răspunse o voce de bas.
Gough se uită la ceas şi îşi dădu seama că, dacă nu se grăbeşte, domnul Finch ar putea pleca şi atunci nu vor mai putea clarifica afacerea cu plicurile. Aşa că se întoarse şi porni în cealaltă direcţie. După ce hoinări un timp, constată că se rătăcise de-a binele. Se îndreptă spre un grup de funcţionari ce se îmbulzeau, rîzînd, lîngă un perete. Pe zi era prinsă o caricatură ce-l înfăţişa pe Gough hoinărind printr-un labirint.
– De ce rîdeţi? De ce m-aţi pus aici?
Oamenii se uitară lung la el, apoi unul îl întrebă:
– V-aţi rătăcit?
– Da, dar…
– Atunci ce mai vrei? Ce individ plicticos! spuse o femeie corpolentă şi oamenii plecară indignaţi.
Însă n-au reuşit să treacă, întrucît Gough a instalat rapid o toaletă de-a latul coridorului, blocându-le astfel ieşirea. Iar Gough preferă să rămînă pe veci acolo, îngropîndu-i pe merit de vii pe funcţionarii cei haini şi pe femeia cea grasă.
“Aveam sentimentul sumbru că din izvorul ăsta nu va curge niciodată nimic.” – (Böhl, Opiniile unui clovn, 16, 192.)
