În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Între timp, Radu a mai cumpănit o dată: dacă pe un ostrov atât de mic încap atât de mulţi oameni şi trăiesc cu toţii fericiţi – cel puţin aşa pretind ei -, atunci de ce să nu preia şi Robin nişte refugiaţi? Pentru că nu se poate, spune Robin. Pentru că ei, la fel ca toţi ceilalţi ipotetici vizitatori, n-au un organ cu care să poată percepe Insula Zu. Totuşi, Radu nu se simţea confortabil că nu putea primi imigranţi pe Insula lui, mai ales că pe Insula Zu nu există probleme cu aprovizionarea, mai ales că pe Insula Zu nu există nici un fel de probleme.
Radu, se ştie, era întotdeauna eficient. Dar acum Robin este cuprins de o dulce melancolie. O dulce melancolie ce-l cuprinde tot mai des. O fi de vină singurătatea care se tot acumulează? Păi, acum, în perioada marilor migraţii, Robin ar putea să adopte câtă lume ar vrea, dar Robin este convins că pe Insula Zu nu poate veni decât cineva în stare s-o perceapă. Iar pe acel cineva nici Radu, în lumea lui şi nici Robin, în lumea lui, nu l-au găsit.
Acum Robin este cuprins de o dulce melancolie. O dulce melancolie ce-l cuprinde tot mai des. Robin ştie că, în felul acesta, nici construcţia şi nici amenajările Palatului nu mai avansează. De pe terasă, vede tumultul de la orizont, cum agitaţia aceea prinde contururi, pe măsură ce se apropie. Pe marea cea mereu albastră vine un roi de ambarcaţiuni. Deocamdată nu mai mari decât efemeridele: nişte punctuleţe în mişcare.
Robin ar vrea să se scoale, să continue lucrul, dar rămâne pe şezlongul său de pe terasa de pe chelie, soarbe din paharul de socată care se autoalimentează şi priveşte marea cu valurile unde verdeaţa cea mai verde se oglindeşte în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. E supărat pe sine că nu face ceea ce ar trebui, însă se întreabă: „Chiar ar trebui?” Furios, face să dispară întregul Palat cu munca sa de atâţia ani înghesuiţi în ACUM, cu holul-coridor oferind efectele cele mai grozave, cu minunata bibliotecă…, cu… UNDO! Palatul reapare şi e frumos.
În ÎNDRUMARUL pe care Radu Robin îl ţine pe genunchi stă scris la pagina patru:
Există doar două moduri de a scăpa de splen:
- să fii îndrăgostit.
- să lucrezi ceva.
Să lucrezi ceva! Robin coboară să lucreze ceva. Pe trepte, se întreabă dacă însemnările din adolescenţă mai au vreo valabilitate la vârsta sa. Sclavii, lucrând mereu ceva, sunt fericiţi? Păi, e vorba doar de a scăpa de splen în ÎNDRUMAR, nu de fericire.
Să lucreze ceva! Robin se învârte prin uriaşa clădire şi nu ştie de ce să se apuce. Pe masa mare din mijlocul bibliotecii se află planşele. Aici planşele, aici totul este la vedere, aici tot n-are cine să se mire. În Palat totul este la vedere. La subsol este un bar. Chestia asta e cam kitsch. Şi Pavel şi-a amenajat la demisol un bar cu tejghea, cu scaune înalte, cu orgă de lumini, cu tot tacâmul. Pe Insula Zu nu trebuie să fie aşa ceva. Barul dispare şi, în locul lui apare o sală de sport. În schimb, aşază în fiecare dormitor câte un frigider mic plin cu bunătăţi şi cu băuturi. Nici asta nu e foarte original, parcă ar fi camere de hotel. Deocamdată, lasă lucrurile aşa şi se ocupă de sala de sport, unde rămân doar aparatele de forţă. Ce să facă acolo cu o masă de tenis de masă? Cu cine să joace? Când a fost copil, un vecin avea aşa ceva şi aşteptai răbdător să-ţi vină rândul la masă, fiindcă puştimea din mai tot cartierul se aduna acolo, la singura masă de ping-pong. Câteodată veneai de pomană, că nu apucai să joci nici un set, nici o minge măcar. Dar veneai şi a doua zi. Cât aşteptai să-ţi vină rândul, mama gazdei servea toţi prietenii fiului ei cu socată. Robin se aşează într-un colţ şi bea socată. Dar masa de ping-pong o desfiinţează. În locul ei pune o masă de biliard. Biliard se poate juca şi singur. Dacă ai habar cum trebuie să ţii tacul. Radu n-a jucat niciodată biliard. Nici aparate de forţă nu a folosit niciodată. Nu le foloseşte nici acum. Stă pe scaun şi bea socată.
Simpla contemplare îi face plăcere. Dar disciplina de o viaţă îi spune că asta înseamnă lene. Trebuie să facă ceva. Deocamdată, revine pe Strada Constituţiei nr. 72b.: Pavel povestea bancuri cu Bulă. Pavel avea un repertoriu bogat. Atmosfera era asigurată. Radu era unul dintre sărbătoriţi, chiar sărbătoritul principal, plus că, fiind şi gazdă, nu se cădea să plece tocmai el. Dar lumea se simţea bine, cine să mai numere cine este prezent şi cine nu, Radu s-a întors pe Insula Zu. Acasă a lăsat doar un trup cu o mină zâmbitoare.
