Românii care s-au vaccinat împotriva coronavirusului se vor bucura de mai multe privelegii față de persoanele care au refuzat vaccinarea. Pînă acum, știm că persoanele imunizate cu ambele doze de vaccin împotriva Covid-19 nu mai sînt obligate să stea în carantină două săptămâni dacă se întorc din ţări cu un risc epidemiologic ridicat, potrivit unei hotărîri a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, de la 1 iunie, în funcție de situația epidemiologică, autoritățile iau în calcul ridicarea anumitor măsuri și prin urmare, românii imunizați cu ambele doze de vaccin împotriva virusului Sars-Cov-2 ar putea avea acces în restaurante, baruri, în cinematografe, în teatre, pe stadioane, la concerte și spectacole.
În schimb, cei care nu doresc vaccinarea nu se vor bucura de aceste beneficii, decît în baza unui test negativ sau dacă fac dovada că au avut coronavirus și au dezvoltat anticorpi. Opinii pro și contra ale românilor referitoare la schimbările pe care le va aduce vaccinarea au existat încă de la începutul campaniei de vaccinare, în timp ce unora aceste condiții li se par firești, alții le consideră discriminatorii.
Deputatul AUR, Antonio Andrușceac, a declarat pentru Realitatea PLUS: „Discursul ăsta vaccinat și nevaccinat, băieții buni care acceptă vaccinul, care nu e aprobat de nicio autoritate cum poate să acorde protecție 100% celor ce sînt vaccinați, nicidecum că nu vei lua boala sau nu o vei transmite. Dacă te-ai vaccinat și ești sigur că efectul vaccinului te pune la adăpost de contractarea bolii, ce frică ți-e ție că iei boala de la altcineva?”.
De asemenea, fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, a afirmat: „Cîtă vreme unul e vaccinat și altul nu, e normal să-i separi, nu? Sau vrem să se îmbolnăvească și celălat? S-a hotărît că oamenii trebuie să se vaccienze. Nu-I obligă nimeni, dar dacă n-o fac, o fac pe propria răspundere„.
Aceste așa zise privilegii pentru românii care s-au vaccinat împotriva virusului Sars-Cov-2 au apărut după ce luni, premierul României, Florin Cîțu a declarat într-o conferință de presă, că de la 1 iunie se poate discuta „despre revenirea la normalitate”, urmînd să fie constituit un comitet interministerial pentru stabilirea măsurilor care ar putea fi luate de la acea dată.
Miercuri, într-o conferință de presă, Florin Cîțu a declarat că în România nu va exista un lockdown general: „ Nu luăm în calcul o carantinare. M-am opus din primul moment, am spus că nu va exista un lockdown generalizat în România, nu va exista o carantinare. Mergem în direcţia unei relaxări, dar cu acestă condiţie, aceea de a ne vaccina cu toţii. 1 iunie se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm”, răspunzînd astfel declarației Andreei Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, afirmînd că: „două săptămâni de carantină națională ar face minuni”.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
De la ‘marea resetare’ la ‘marea segregare’ nu este decât un pas, trilogia Divegent, un SF pe cale să devină realitate.