Kovesi despre cazul Panama Papers

Kovesi a răspuns astfel la întrebarea moderatorului dacă DNA poate confisca bani obtinuţi ilegal şi…

Kovesi despre cazul Panama Papers

Kovesi a răspuns astfel la întrebarea moderatorului dacă DNA poate confisca bani obtinuţi ilegal şi…

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a precizat că, atunci când există probe cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, procurorii anticorupție pot dispune confiscarea oricăror bunuri și sume de bani, chiar dacă se află în afara țării.

Kovesi a fost întrebată într-un interviu la Pro TV dacă DNA poate confisca bani obtinuţi ilegal şi care sunt acum în Panama.

„Putem confisca în general bani sau orice venituri obținute ilegal atunci când dovedim că s-a comis o infracțiune și putem confisca bunuri și sume de bani care nu se află pe teritoriul României. Deja într-un dosar instrumentat de DNA chiar la începutul anului s-a indisponibilizat un imobil care nu este pe teritoriul statului român, este undeva pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. (…) Și conturi cu sume de bani putem să le indisponibilizăm. Toate aceste activități se fac prin intermediul comisiilor rogatorii”, a explicat Kovesi.

„Suntem atenţi la tot ce apare în spaţiul public (despre Panama Papers-n.r). Sunt situaţii în care folosim informaţii din spaţiul public pentru a deschide anumite investigaţii, folosim informaţii din spaţiul public care pot fi verificate ulterior prin diverse mijloace probatorii pe care noi le putem administra”, a mai spus Kovesi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.