Cristian Rizea este audiat la DNA în dosarul acuzat de trafic de influenţă.
Camera Deputaților a respins cererea de arestare preventivă a lui Rizea, dar procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de deputat, suma stabilită de procurori fiind de 1,5 milioane de lei.
Potrivit procurorilor, pe 2 decembrie 2009, deputatul Cristian Rizea a primit de la omul de afaceri Lucian Colțea (cetățean american) suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, 100.000 euro ca să intervină la nivelul Regiei Autonome-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și Primăriei comunei Chiajna, pentru ca acesta să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială ddin Capitală, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna. Pentru a ascunde proveniența celor 300.000 de euro, ar fi fost întocmite patru contracte de împrumut false.
Rizea este acuzat și că a încercat să influențeze doi martori din dosarul în care era cercetat de procurori.
Oomul de afaceri Lucian Colțea este cercetat de procurori în arest la domiciliu.