Lângă tunurile de la prova, vicepreşedintele Weinberger stătea la taclale cu Obin Oba, să vezi și să nu crezi. Râdeau de se prăpădeau. Fumau trabuc. Se băteau prieteneşte pe umăr şi, din când în când, se strângeau în braţe. Puneau la cale soarta popoarelor din Sofia, Madrid, Beijing, Guaribo, Oran, Kodaon, Sidney şi Tonga Tongao, răpirea lui Agomanian Agomanianos care lupta împotriva demonului acvatic din Madagascar, extazul mulţimilor din Takla Makan, dimineaţa generalilor din Quanqo Koqué, mareea trandafirilor din București şi furtul secretelor din San Gastoban, ce să mai vorbim. Colonelul Sharun ar fi dat orice să afle toată tărăşenia. Privindu-se într-o oglindă adusă de un pelerin din Burbansk, colonelul îşi ţuguie buzele şi-şi promise că într-o bună zi va conduce lumea. Pitoşkin îşi scoase ocheanul şi urmări cu atenţie mişcările buzelor celor doi demnitari de pe submarinul galben sperând că o să primească o tresă în plus. Un matroz se căţără în nacelă vrând să împuşte albatrosul imperial, ah, albatrosul imperial, pentru prânzul fiorosului Abu Kadâr. Matrozul era gras şi ştirb. Avea obrazul plin de cicatrice. Luptase în Nulome, la Popocatepetlán şi în Guabano Lao, la Havana și în Beirut în războiul meduzelor. Era iubitul lui Abu Kadâr şi fusese cumpărat pentru două baniţe de aur din Metongo Bambo sau din Bagdad sau din Istanbul. Abu Kadâr ţinea la el ca la ochii din cap şi omorâse cu mâna lui o mulţime de vânători de balene şi de soldaţi imperiali care doar îndrăzniseră să arunce o privire iubitului său. Vicepreşedintele Weinberger îl lovi pe matroz peste mână, uite-așa îl lovi. Glonţul fierbinte şuieră ameninţător şi se pierdu în spuma valurilor. Abu Kadâr se apropie în grabă. Era asudat. Avea tunica descheiată iar mustăţile uriaşe i se zbârliseră foarte tare. Bocancii îi miroseau a catran. Catarama centurii ruginise din cauza aerului sărat iar chelia îi era plină de pete maronii. Sabia din oţel de Polga Polgani zăngănea nerăbdătoare, periculoasă şi ameninţătoare. Puşcociul dăruit de tunarii din Beauburg se umflase de plumbi grei gata, gata să trimită pe lumea cealaltă orice ageamiu care ar fi îndrăznit să-l înfrunte pe Kadâr, ce tevatură!
Pumnalul furat din Galeea se pregătea să lovească mişeleşte iar arcanul dăruit de guvernatorul din Togai mustăcea vrând să-i gâtuie drăgăstos pe toţi cei din preajmă. Vicepreşedintele mărturisi că în copilărie un albatros imperial i se arătase de mai multe ori în vis şi că îi povestise despre diamantele de lumină veche, despre universul plin de universuri şi despre femeile din Mandhala, despre luminile din Dresda și despre vestitul circ acvatic din Varșovia. La prima vedere totul părea să fie o superbă iluzie dar Weinberger era convins că e acelaşi albatros imperial. Abu Kadâr îi aruncă o privire scurtă lui Obin Oba, vai, ce privire. Obin Oba avea un caftan cusut cu fir de aur şi nişte ochi ca de smoală. Galopul cailor sălbateci se auzea în răsuflarea lui, se auzeau trompetele apocalipsei. Sute de bătălii sângeroase se citeau în tatuajele sale iar pe cizme încă nu se uscase sângele pneumaticilor ucişi în şarja de cavalerie de la Qinzacoatl.
Obin Oba încuviinţă dând uşor din cap. Era sfârşitul primăverii şi se anunţau evenimente tragice care aveau să schimbe soarta tuturor lumilor şi a universului plin de universuri, chiar și soarta mândrului nostru București. Abu Kadâr îşi scoase sabia şi reteză scăfârlia iubitului său. Să fi fost oare acest moment un act de descurajare strategică iniţiat de serviciile secrete inamice din alte lumi? Să fi fost o intrigă ţesută de un rebel din interiorul enciclopediei? Să fi fost o conspiraţie împotriva mândrului nostru București pusă la cale de augusta oficială din Calabra aflată mână-n mână cu spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil, la sfârșitul verii? Iar eu? Eu mă plimbam pe Calea Victoriei. Când a venit un poștalion care mi-a adus o depeșă. În depeșă ce crezi că scria? Uite-așa: în curând o să fii versus antiglobalistul Simion.
