Anul 2015 a consacrat prăbuşirea unei lungi serii de politicieni care în 2014 încă erau la mare căutare. Au picat unul după altul ca popicele. Cel mai reuşit killer de cariere la nivel înalt a fost DNA. Să spunem întâi că destule dosare au fost instrumentate cu ajutorul serviciilor secrete. A fost o rivalitate dură şi fierbinte între ele. Un conflict subteran pe tema care îl scoate din joc pe care. Dacă s-a scos dosarul cutare pentru a-l scoate pe X de pe tabla de şah, o săptămână mai târziu a apărut dosarul unui cap din clanul rival. S-au plătit şi multe poliţe. Mafiile politico-financiare, dublate de reţelele din servicii şi Justiţie, s-au războit în 2015. Cineva făcea o remarcă zilele astea, într-un taifas la o cafea, că Bucureştiul e ca la Chicago în anii ‘30, când Capone se contra cu bandele rivale. Lupta pentru teritoriu a dominat totul în 2015, s-a tras cu toate armele din dotare şi din toate poziţiile. Nimeni nu a cruţat pe nimeni. Observaţie corectă.
Lista celor dispăruţi în ceaţă de pe câmpul de bătălie este lungă. Cel mai incărcat bilanţ DNA. A fost anul cu cele mai mari şi multe capturi. Amintesc numai câteva nume, cele mai vizibile. Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Sorin Oprescu, Marean Vanghelie, Gheorghe Nichita, Elena Udrea, Darius Vâlcov, Andrei Chiliman, Radu Mazăre, Cristian Popescu Piedone, Cristian David etc. Restul listei e la dispoziţia dvs. Liviu Dragnea a scăpat deocamdată la mustaţă şi-şi negociază din greu situaţia. Ea nu depinde de DNA, totuşi, ci mai mult de jocul politic. Alte dosare zac prin fişete şi vor fi scoase la iveală când va fi cazul. Adică – atunci când va veni ordinul pe unitate. Şi aici lista e lungă cu nume de vârf. Băsescu, Oprea, Blaga, Flutur etc. Poate aceştia, poate alţii. Va fi thrilling. Se pun pariuri cine va fi următorul ridicat cu mascaţii. Mulţi politicieni de vârf, lideri cunoscuţi tremură, dau acatiste, îşi ascund averile, îşi angajează avocaţi. În 2015, lupta putere-opoziţie s-a tranşat mai mult în birourile procurorilor decât în Parlament, unde Opoziţia a dormit bine mersi. Rezultatul se va vedea la alegeri.
Viktor Orban declara recent că nu nu vrea să transforme Ungaria într-o Românie. Voia să spună că nu îşi doreşte un DNA unguresc care să tragă o curăţenie prin clasa politică şi nici să eradicheze corupţia. Nu că i-ar fi dragă, ci pentru că la Budapesta, zice el, justiţia face treaba asta – dă cu măturoiul. Nu îl prea cred pe cuvânt după ce a stat zece ani la putere. Se ştie foarte bine, puterea corupe. Vedem când cade dacă lucrurile stau cum zice. Oricum, e clar, povestea cu DNA e una de succes în Europa. Mi s-a spus asta repetat de diverşi la Sofia în decembrie. Acolo suntem invidiaţi pentru ce face DNA. Iată un brand românesc. Suntem daţi de exemplu, e bine, deşi cred că la mijloc e şi o neînţelegere. Robespierre-ul cu fustă în capul DNA, Laura Codruţă Kovesi, e considerat în diverse clasamente ca una dintre cele mai puternice femei din Europa. OK, dăm şi noi exemplu în ceva.
Nu mai suntem în situaţia de a avea „corupţie fără corupţi”. Presiunile de la Washington, Londra, Bruxelles, Berlin au dat roade. Campania anticorupţie nu a avut/are cauze politice interne, Corb la corb nu-şi scoate ochii. Complicităţile au făcut imposibilă lupta anticorupţie o vreme. A fost o cerere expresă venită din Occident. E punctul vulnerabil al acestei atitudini. Fenomenul are deja nume, arestaţi, dosare, procese, sentinţe. Şi încă urmează. Populaţia sprijină campania DNA contra corupţiei. E punctul tare, una din resursele importante ale succesului DNA. Sprijinul vine din partea unei populaţii care e exasperată de sărăcie, de averile uriaşe făcute de unii în văzul tututor. Sărăcia este pusă pe seama politicienilor corupţi. Rolul DNA e benefic pe acest plan şi ca terapie socială. Lumea nu mai iese în stradă, nu emigrează, mai înghite nişte mizerii o vreme, dacă află că ministrul X a fost ridicat de mascaţi. E o supapă, dacă avem în vedere tensiunile care s-au adunat în societate. Ele s-au văzut odată cu tragedia de la Club Colectiv.
Anul 2016 va fi tot un an DNA. E presiunea străzii întâi – deocamdată difuză, dar gata să explodeze oricind. Şi dacă nu mai vrea Bucureştiul să continue (pare cam obosit) doresc alţii de la mare distanţă. Distanţa nu e o problemă, există telecomenzi, ambasadori, emisari.
