A venit şi vremea lor, a obidiţilor şi tehnocraţilor. Tehnocratul dă copy/ paste pe cartea sfântă, globalizatoare, de la Bruxelles; obiditul îşi dă ochii peste cap şi, revoltat, ţipă: a venit ciuma peste noi!
Ciuma, ce-i drept, dar cu antidotul ei, anul electoral.
Şi iese purtătorul de vorbe hrănite cu iască în Palatul Victoria şi zice I’m sorry, tovarăşul ministru a fost puţin plecat cu sorcova de creştineştile sărbători de iarnă. Hristos a înviat! La mulţi ani!
Şi gata! E împăcat şi ministrul şi obiditul. Merge treaba? Merge!
Şi vecinul meu, obiditul împovărat de impozite, îmi zice: azi e lume multă la primărie, că se dă ajutorul social, nu mă aşteptaţi să fac pârtie la zăpadă, da’ vin, nu vă las eu aşa, vin mâine.
Şi mâine, zi de cârciumă, cu banii de la ajutorul social. Nu vă las, domn’ Cristache, v-am zis că nu vă las, ce dracu’, oameni suntem!?
Dar m-a lăsat. Cum e domn’ Nelu, îi zic, după o vreme. Cum să fie, domn’ Cristache. Am vrut să viu, nu vă las io pe dumneavoastră, da’ cum? Au venit ăia de la Electrica să mă amendeze că fur lumină. Ca să vedeţi cum e treaba, barosanii de la Electrica a ajuns să stea în banii mei, da’ să fiu al dracu’ dacă le dau un sfanţ, nu le dau, sunt sărac, să ia de la bogătani, aţi auzit cu impozitu’ pă sănătate, de unde atâţia bani? Trebe să mai torn un copchil, că nu m-ajung numa’ cu ajutorul de la doi. C-ajung ca ciobanii ăia, Doamne iartă-mă!, ies în stradă, că nu se mai poate. Daţi-mi un pol, că cum e mâine, vin şi rezolv cu pârtia aia! Toţi trage de mine… Două mâini am, nu zece.
Noroc cu prim-ministrul: ca să strângă de la cetăţeani vreo trei miliarde de lei pentru sănătate, guvernul a socotit, prin specialiştii de la Bruxelles, că trebuie să cheltuiască încă o dată pe atât – cifre! Şi a anulat impozitul. Măcar pân’ la alegeri.
Ca să vezi ce înseamnă un guvern de specialişti!
