În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant– sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
37.
A găsit patruzeci și două de apeluri. Patruzeci și două de apeluri în ceva mai mult de două ore! Prestația din dimineața aceasta în speța Schubkegel vs. Sala, Boca & Lăbău a stârnit ecourile așteptate. („Păi, puteau fi și mai multe, gândește, asta n-ar constitui o mândrie decât pentru un «cel mai mare avocat din ținut», nu și pentru «cel mai mare dintre cei mari!»”, dar se consolează cu gândul că oamenii puternici, adevărații jucători, n-au apucat încă să scaneze cele întâmplate, să le analizeze și să se pronunțe. Acum, desigur se fac analize la nivel înalt, se așteaptă aprobări etc.) Dintre cele patruzeci și două de apeluri, treizeci și trei au venit de la numere necunoscute. Înseamnă că de la jurnaliști și probabil și de la persoane ce au asistat la ple-doaria sa. Dar nu este exclus să fi fost și de la înalții emisari… A sunat, desigur, și Isabel – Antigona. A sunat, tot desigur, și Eduard Portal. De două ori. A sunat chiar și Primarul. Păi, a și avut de ce! Procesul Schubkegel vs. Sala, Boca & Lăbău va avea loc și în continuare în orașul său, cu toate beneficiile colatera-le. Cel puțin încă o vreme. A sunat și sora sa, ceea ce e de mira-re, Mona îi telefonează de obicei soției. Restul apelurilor au fost de la clienți și de la Marcel Popovici, un fost coleg de școa-lă cu care nu s-a mai văzut de ani buni. Deci, trebuie să se inte-reseze de ce a sunat sora sa pe telefonul lui – poate că soția, după bunu-i obicei, o fi vorbit, ținând aparatul ei mereu ocu-pat. Dar ce a fost atât de urgent ca Mona să nu poată să aștep-te? Vrea să-și întrebe nevasta, dar ea vorbește în continuare pe aparatul ei mobil. Gustav se mai uită o dată pe lista de apeluri și unul dintre numerele necunoscute pare a fi fost… Verificând constată că într-adevăr apelul a fost de la cel ce l-a tot deranjat (și) cu o seară înainte fără să spună nimic în microfon. Va tre-bui să-l roage pe Rudiger, pe comisarul Budy-Kolbar, să afle cine îl șicanează.
– Tu nu ai obosit să vorbești atât?
Degeaba! Când e la telefon, Doamna nu poate fi întrerup-tă. Dar și răbdarea soțului are o limită: el trebuie să afle cine l-a sunat, ce a vrut Mona, ce au spus jurnaliștii, ce au spus emisarii oamenilor grei din spatele procesului și, în primul rând, unde au dispărut toți ai casei. Și cum a fost cu instalato-rul, că, până una-alta, nici n-a apucat încă să vadă dacă și cele două plăci de faianță se află la locul lor. Cu gândul de a merge să verifice dacă meșterul bun la toate și-a făcut treaba până la capăt, se oprește în fața soției și vrea să-i ia din mână cel pu-țin receptorul telefonului fix. Dar sună telefonul său.
Edi? Nu e Edi. Poate fi un client. Maestrul se uită la ceas: nu e târziu, e o oră rezonabilă pentru a fi contactat de cei ce- și pun toate speranțele în el. Răspunde. Dar nu, nu e un client, e cineva din partea… Cineva atât de important încât e mai pru-dent să iasă în hol sau chiar în curte: asemenea convorbiri sunt întotdeauna ascultate, iar cele două aparate deschise la care se întreține Doamna constituie cel mai simplu mod de a fi recepționat și apelul acela atât de… atât de important, ca să nu spunem mai mult! Că nici nu e indicat să spunem mai mult! Maestrul e măgulit, însă și neliniștit: în mod sigur atât ceea ce va auzi acum, cât și ceea ce va răspunde va fi înregistrat. Va fi înregistrat în mai multe… în mai multe locuri. La nevoie, această discuție va putea fi folosită, în funcție de necesitățile momentului, fie în favoarea, fie în defavoarea uneia dintre părți. Și nu contează defel dacă în favoarea sau în defavoarea lui Adam Schubkegel ori în favoarea sau în defavoarea celor trei oponenți de pe avizier. Jocul este mult mai mare, la nevo-ie, umilii pioni pot fi sacrificați oricând pentru interese atât de mari.
În curte dă de Fidelio stând de vorbă cu doi colegi. Acum nu are timp de băiat, Gustav spune în telefon „Imediat!”, rein-tră în imobil și se încuie în „baia mare”, apoi dă drumul la apa din cadă, o măsură clasică de bruiaj, dar astăzi tot mai puțin eficientă. Celălalt a așteptat răbdător și abia acum vorbește. Nu știm ce a spus, reținem doar că Maestrul a rostit de două ori „Da”, o dată „Mulțumesc, nu mi-am făcut decât datoria!”, iar la sfârșit doar „Ne mai auzim.” Apoi întrerupe contactul și se socotește dacă să șteargă convorbirea sau nu. Desigur, e mai prudent s-o șteargă, dar, la o adică – cine știe? – acest apel ar putea fi folosit la momentul oportun. Între timp, observă că pe perete, cele două plăci de faianță sunt la locul lor, dar ciocănin-du-le cu degetul, una sună mai sec decât cealaltă. Enervant. „Păi, da! Dacă Maestrul nu-i acasă, până și atât de priceputul și fidelul instalator bun la toate face o muncă de mântuială. Poa-te că nu de mântuială, dar mai puțin corectă decât dacă șeful ar fi fost să-l controleze!”. Apoi șeful închide robinetul de la ba-ie și vrea să afle amănunte de la celelalte apeluri. Mai verifică o dată agenda telefonului: ultimul apel a fost de la cel ce l-a de-ranjat noaptea fără să spună nici un cuvânt? Nu, i s-a părut doar, e diferență de o cifră. Mai verifică o dată: e diferență de o cifră. Soția bate la ușă și-l întreabă dacă poate fi deranjat, în-trucât îl caută Mona. Da, poate fi deranjat, cu toate că ar fi fost mai bine ca inițial să fi aflat de la soție ce a vrut sora sa și ce au vrut ceilalți care au telefonat. Dar nu e timp: enervant! Nici chiar acasă iată că nu e timp!
Ieșind din baie, ia în mână aparatul și acoperă receptorul cu palma, după care întreabă în șoaptă ce vrea sora sa de n-au putut cele două femei să rezolve între ele ceea ce… Soția abor-dează mina „necaz”. Într-adevăr „necaz”: Mona îl roagă – îl imploră – „Fă ceva că soacră-mea iar a înnebunit!” „N-a înne-bunit, ea e nebună de când s-a născut!” răspunde Gustav.
Între timp, sună telefonul fix: e chiar Isabel – Antigona. În timp ce sora lui Gustav îi relatează varianta ei, soacra Monicăi îi comunică soției Maestrului varianta dânsei.
Monica: „Astăzi nebuna a venit la spital și s-a luat de o in-firmieră că pasămite cearceaful nu e curat. Pe urmă, că aerul condiționat nu e bun într-o maternitate. Pe urmă, că în salon este harababură. Femeia a ascultat cât a ascultat, n-a spus ni-mic și a ieșit din încăpere. După care a venit asistenta șefă și a rugat-o pe Isabel să plece pentru că deranjează pacienții. La care Antigona și-a ieșit cu totul din fire și a trebuit să vină me-dicul s-o roage și el să plece. Isabel a amenințat că merge la director, dar doctorul Glach se afla în sala de operații. Soa-cră-mea s-a așezat în antecamera directorului «ca să-l aștepte și până dimineața, dacă va fi cazul», însă n-a fost cazul pentru că a izbutit să se certe și cu secretara, așa că a ieșit trântind ușa și amenințând că merge la ziarul local. Îți dai seama în ce lumină m-a pus? Plus că mi-a adus nu știu ce sirop care ar fi trebuit să-l dau micuței… Când l-a văzut pe noptieră, medicul era să leșine. Îți dai seama?…” Gustav o întrerupe:
– S-o interneze naiba la balamuc! Eu ce vrei să-i fac? Bine, o să vorbesc cu Glach. „Cu ce-și imaginează ăștia că am să-mi pierd vremea! Foarte enervant!” Enervant chiar de gradul II!
Isabel (în registru antic): „Dragă, nici n-o să-ți vină să crezi! Că nici n-ai cum să crezi așa ceva! Eu nici nu mi-aș fi putut imagina… Stai să vezi: m-am dus să văd micuța – care într-adevăr este un copil ieșit din comun de reușit – ieșit din comun! – dacă i-ai fi văzut căpșorul, parcă zâmbește tot tim-pul, ăă… Ei bine, nici nu-ți poți imagina în ce hal am găsit-o pe ea și pe mămica ei… Dar nici celelalte mămici cu minunați i lor nou-născuți nu sunt în condiții mai bune, deși…, bine, dar acesta este un alt subiect. O să sesizez eu organele, dacă altci-neva n-o face. O să le fac viața mai afurisită decât o fac ei bie-telor femei și, mai ales, copilașilor care nu sunt de vină pentru indolența celor care…” Fericita de trei ori mătușă nu apucă să scoată nici un cuvânt, dar Gustav îi smulge aparatul din mână, vrea să-i transmită ceva Isabelei, renunță și întrerupe con-vorbirea. Apoi, fără să adauge ceva, intră în camera sa de lu-cru. Miky, apărut de niciunde, îl urmează și se tolănește în fața biroului.
Maestrul își dă seama că n-a apucat să-și întrebe nevasta în legătură cu apelurile pe care le-a preluat ea în timp ce el dormea, nici pe unde bântuie Leonora, nici cum a fost cu insta-latorul meșter bun la toate. („În timp ce el dormea”, adică „în timp ce era mort”. Înseamnă că și „în timp ce ești mort” în res-tul lumii se întâmplă totuși ceva, chiar dacă tu nu participi. În timp ce tu nu participi nici chiar la ceea ce te privește direct! Asta e bine sau e rău? Iată un lucru la care trebuie să se mai gândească. Dar nu acum, acum are alte probleme, priorități concrete urgente, cele notate cu carioca neagră și subliniate.)
Unde am rămas? Da, la meșterul bun la toate: parcă i s-a spus că instalatorul a venit împreună cu un geamgiu, că nici acela n-a vrut să primească niciun ban, dar a rugat-o pe Doam-na să-i pună o vorbă bună pe lângă Maestru pentru că și el are o problemă, ceva cu un conflict cu… Deci, iată, nici măcar geamgiii nu sunt fără pată! Însă toate acestea trec pe planul al doilea – deși nu e indiferent nicio clipă nici ce face fata – acum trebuie să analizeze în detaliu importantul mesaj pe care l-a primit când apa curgea în baie. Să accepte sugestia sau să n-o accepte. Gândurile astea îi plac. Ele constituie cel mai bun remediu împotriva veșnicelor sâcâieli, insistențe, enervări, perturbări ale „singurei ordini”. Concentrându-se asupra im-portantei discuții, nu mai simte enervare, însă o simte cu atât mai mult când sună iarăși telefonul. Telefonul de pe birou. Ca-re nu lasă „starea de bine” să se desfășoare. Lasă telefonul să sune și încearcă să-și continue gândurile. Dar abia se potolește telefonul fix, că începe să zbârnâie telefonul mobil. Cel mai bi-ne ar fi să-l închidă, dar Gustav nu închide niciodată telefonul mobil fiindcă nu știi ce mesaj important, important și urgent ignori. (Nici la tribunal, în sala de judecată, nu închide aparatul și-l lasă tot pe „silențios”.) Se uită la ceas, e încă o oră fezabilă. La telefon nu e nici Edi, nici un client, nici un jurnalist, nici nu-mărul de la care este deranjat și despre care speră să afle mai multe de la comisar. E tot un emisar al unei sfere înalte. Un emisar al unei sfere foarte înalte. De data asta nu al celor care stau în spatele bietului Schubkegel Adam, ci din partea celor ce i se opun. Adică i se opun formal lui Schubkegel Adam, în realitate habar n-au cine este de fapt Schubkegel Adam, dacă există cineva cu numele Schubkegel Adam în carne și oase, dacă este un om sau doar un nume trecut pe avizierul tribu-nalului.
– O clipă, spune Maestrul și merge și se încuie în baie, dă drumul la robinetul căzii și ascultă ce i se transmite. Din par-tea sa, răspunsurile sunt scurte, iar convorbirea propriu-zisă nu durează nici trei minute. După care revine în fotoliul din biroul său și analizează cele două apeluri atât de importante. Are tot felul de propuneri și de promisiuni și dintr-o parte și din cealaltă. Propuneri și promisiuni atât de mari, încât, dacă i-ar merge gura și s-ar afla de ele, toți cunoscuții și toți necu-noscuții s-ar închina până la pământ în fața sa. Dar Doctorul Propp știe foarte bine că propunerile și promisiunile cu cât sunt mai mari, cu atât și amenințările sunt la fel de mari, în cazul în care le refuzi. Asemenea unor pacturi cu însuși diavo-lul! Or el, Gustav, nu vrea mai mult decât are, iar propunerile și promisiunile au venit din ambele direcții, din direcțiile care se ciocnesc între ele. El nu vrea mai mult decât are, dar asta
înseamnă să-i refuze și pe unii și pe ceilalți, provocând reacții față de care nu are cum se apăra. Asta nu mai este doar ener-vant, foarte enervant, ci chiar îngrozitor! Soluția este doar una: să accepte propunerile și promisiunile din ambele tabe-re, dar să le spună că „în momentul de față nu este defel bene-fic să se întreprindă ceva în acest sens”. Presa este cu ochii larg deschiși, vede și ceea ce se întâmplă și ceea ce nu se în-tâmplă, așa că este contraindicat să oferi subiecte care ar pu-tea fi interpretate drept dare și acceptare de mită. Asta nu e doar enervant, e chiar îngrijorător! Foarte îngrijorător, chiar dacă nu te implici cu nimic!
Iese, o caută pe Doamna, dar aceasta a plecat: mașina nu mai este în fața casei.
Stă iar în fotoliu, caută și găsește strategii de amânare. El trebuie să caute și să găsească singur soluții, nici soției nu poate să-i spună ce propuneri și ce promisiuni i s-au făcut. Se simte singur, de parcă ar fi în scorbură, dar acolo simte în cea-fă o respirație grea. Nici soției nu poate să-i spună ce propu-neri și ce promisiuni i s-au făcut și, fire-ar să fie, cine știe cu cine a vorbit soția cât timp a dormit el? Și, uite, nici n-a izbutit s-o întrebe, totul se desfășoară atât de repede, n-ai vreme nici să răsufli! Dar și mai enervant este chiar ceea ce și-a amintit puțin mai înainte: „presa este cu ochii larg deschiși, vede și ceea ce se întâmplă și ceea ce nu se întâmplă”. Cum să te aperi de informații false?
Gustav n-are cu cine să se consulte, trebuie să ia toate deciziile singur. Or, se știe că dacă poți să-i spui cuiva ceea ce te frământă, te mai descarci și-ți este mai ușor. Singurul căru-ia i se poate destăinui este Miky. Care se uită inteligent la tine și nu pricepe nimic.
Maestrul îi pune zgarda dulăului și iese să-și limpezească gândurile.
În fața porții stau mai mulți jurnaliști, la capătul străzii, într-un scuar stau carele de transmisie. Miky este suficient de inteligent și de amenințător pentru ca oamenii de presă să nu se poată apropia prea strâns de Maestrul Doctor Gustav R. Propp. Acesta li se adresează de la doi metri distanță: – Mâine, la ora unsprezece, în Cabinetul de Avocatură Doctor Gustav R. Propp, vizavi de clădirea tribunalului, va avea loc o conferință de presă.
Jurnaliștii insistă, dar Maestrul e ferm și nu poate fi decât filmat plimbându-și „fiara”. La mai multe jurnale de seară, acestea sunt imaginile care ilustrează comentariile.
