Accident pe podul peste Dunăre din cauza unor poze

Șoferii sunt îndemnați să nu mai oprească pe podul suspendat peste Dunăre … o astfel de manevră rutieră poate duce la producerea de accidente de circulaţie.

Accident pe podul peste Dunăre din cauza unor poze

Șoferii sunt îndemnați să nu mai oprească pe podul suspendat peste Dunăre … o astfel de manevră rutieră poate duce la producerea de accidente de circulaţie.

Șoferii sunt îndemnați să nu mai oprească pe podul suspendat peste Dunăre, inaugurat pe 6 iulie, deoarece oprirea şi staţionare pe poduri sunt interzise prin lege, iar astfel de manevre rutiere pot duce la producerea de accidente de circulaţie.

„Aseară a avut loc o tamponare pe pod între două autoturisme. Deşi legea spune că este interzis să opreşti sau să staţionezi pe pod, deşi există şi semnalizare rutieră pe pod în acest sens, un şofer a oprit ca să facă poze şi maşina lui a fost lovită din spate de un alt autoturism. Accidentul a fost unul uşor, dar astfel de evenimente nu trebuie să mai aibă loc pe pod. Facem apel la şoferi să nu mai oprească pe pod, nu permite legislaţia rutieră şi există risc de producere a accidentelor rutiere”, au precizat reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Oprirea pe poduri este interzisă și este sancționată, iar amenzile ajung până la 2.900 de lei.

Circulaţia pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila se va închide în timpul nopţii, de luni până vineri, pentru finalizarea lucrărilor auxiliare.

„Pentru finalizarea lucrărilor auxiliare la podul suspendat, în perioada 17 iulie – 30 noiembrie se va închide traficul pe timpul nopţii, de luni până vineri, inclusiv, în intervalul orar 21:00 – 6:00, exceptând zilele de sărbători legale. Astfel, circulaţia rutieră pe pasaj va fi permisă de sâmbătă, ora 06:00, până luni, ora 21:00”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

În perioada închiderii circulaţiei pe timpul nopţii, traficul rutier va fi permis doar prin sensurile giratorii amenajate la intersecţiile cu DJ 221B Vădeni (km 1+180) şi cu DN 22B (km 4+530) şi deviat pe DN 22 către trecere BAC Smârdan – Brăila.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat joi, 6 iulie. La ceremonie au participat, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. @gelu: Nu dai cumva si in bobi sau tarot?

    Ai tradus aiurea termenul de cluster munition. In limba romana se spune munitie cu dispersie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.