Cineva încearcă să strice emisiunea Ancăi Alexandrescu. Vrea să filmeze Podul de la Brăila, care a crăpat la scurt timp după inaugurarea din vară, dar nu a fost lăsată. Motivul Companiei de Drumuri: Este nevoie de instructaj pentru jurnaliști.
„Mi-l imaginez pe Grindeanu cum stă în birou și-și freacă mâinile că nu a lăsat-o pe Anca Alexandrescu să filmeze pe pod. Nu, nu filmăm pe pod, filmăm din fața podului”, a spus Anca Alexandrescu.
Solicit ministrului Grindeanu să facă public raportul privind Podul de la Brăila”, a mai transmis jurnalista. Alexandrescu precizase, cu un alt prilej, că va trimite raportul privind neregulile de la podul peste Dunăre de la Brăila atât DNA, cât și Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.
Alexandrescu a explicat și de ce echipa Realitatea PLUS a fost cenzurată și nu a fost lăsată să filmeze.
„Am făcut câteva fotografii, e o întreagă epopee. Am trimis invitație la CNAIR, directorului general Cristian Pistol, dar și pentru firma constructoare.Am anunțat că vom transmite azi, iar reprezentanții firmei constructoare au răspuns că nu pot fi prezenți. Cei de la CNAIR nu ne răspunseseră. Ne-au zis că nu poate veni dl Pistol, dar va veni dl Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt de la CNAIR. (…)
Chiar dacă au strâns majoritatea șuruburilor de pe pod, tot am mai găsit câteva…
”Este încă o încercare a lui Grindeanu și CNAIR să acopere neregulile. Am apucat să văd și o parte din fisurile din locurile de ancoraj. Este șantier și numai cu acordul CNAIR se poate filma.
Șuruburi doar de formă la podul de la Brăila. Reacția CNAIR
Alexandrescu, fără ”instructaj”
”Practic nu am voie să filmez pe Podul de la Brăila. (…)Nu a făcut instructaj nici președintele, nici altcineva. E bătaie de joc! (…) Nu este totuși obiectiv de interes public? De ce acest joc? (…)
Potrivit unei analize oficiale, proiectul uriaș de infrastructură cu bani europeni are infiltrații la structura de rezistență, iar repararea acestor deficiențe ar putea pune în pericol toată structura construcției.
„Dacă citim raportul privind neregulile, mie mi se pare că cei care s-au ocupat de proiect sunt pușcăriabili. Date sunt din martie 2023 și arată foarte clar că au lăsat constructorul să-și facă de cap, cum a vrut, fără niciun fel de suport tehnic, mai mult, CNAIR a plătit zeci de milioane de euro, deși lucrările erau neconforme si ar pute în pericol chiar siguranța construcției. Sper că Sorin Grindeanu a primit mesajul nostru, este bine-venită intervenția sa în emisiune, dar nu mai accept să își pună consilierii,” a afirmat Anca Alexandrescu.
Cine dracu n-a avut de lucru și s-a ambiționat să facă un pod superb peste Dunăre și să lege Galațiul de Brăila și Constanța? Romanii cârcotesc, ucrainenii îl folosesc supra încărcați și-l uzează, iar coțofane închipuite vor audiență obținută când prin similitudine caută crăpături printre picioarele podului. Și dacă un paznic zice că nu e voie Gata! e de vină ministru, libertatea presei, cățeaua de pază a democrației fiind pusă după gard în padoc, este grav afectată. . Că după cum latră cu voce de țigări Mărășești botniță nu are.