Dacă pe vremuri punea România la cale în sufrageria sa, acum fostul vicepremier are preocupări mai lumești. Se pensează, își face tratamente faciale și folosește un șampon special pentru păr grizonat. Sunt doar câteva dintre preocupările fostului ministru de interne Gabriel Oprea despre care fostul politician a vorbit în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai“.
In luna iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv achitarea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier din anul 2015 care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.
CAB a respins ca nefondat apelul DNA, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în martie de Tribunalul Bucureşti.
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA, în mai 2018, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă dosarul acestuia s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, susţine DNA.
Motociclistul deschidea coloana oficială şi trebuia să ajungă în intersecţii înainte de restul coloanei, să se asigure că traficul este oprit, după care, în momentul apropierii restului coloanei, să se deplaseze cu viteză sporită către următoarea intersecţie pentru a repeta acest proces. După ce coloana a ajuns în intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei, poliţistul Gigină a accelerat către următoarea intersecţie, cea cu Splaiul Independenţei, unde a intrat cu motocicleta într-o groapă din carosabil.
E metrosexual, un soi de platforma de lansare a transhumanului gay trans pedo proletcultist, corect politic, limitat in decizii si proto-satanist mistic modern. E super complicat sa-i definesti daca ei insisi nu sunt hotarati de la o zi la alta ce sex au intre picioare. intox we trust with xenohormones