Polonia, investiții de miliarde în securizarea frontierei estice

Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice, care este de asemenea frontiera Uniunii Europene în faţa unor potenţiali duşmani, a declarat sâmbătă prim-ministrul Donald Tusk, informează AFP.

„Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”, adică circa 2,34 de miliarde de euro, „în securitatea noastră şi mai ales în securizarea frontierei noastre estice”, a declarat Tusk, prezentând un proiect numit „Scutul estic”.

„Acest sistem de fortificaţii, de întărire a celor 400 de kilometri de frontieră cu Rusia şi Belarus, va fi un element de descurajare, o strategie pentru a respinge războiul de la frontierele noastre”, a adăugat Tusk, precizând că lucrări în acest sens au fost deja demarate.

Polonia, al cărei teritoriu se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad şi cu Republica Belarus, precum şi cu Ucraina, este îngrijorată că ar putea deveni următoarea ţintă a Moscovei.

De la declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2022, Varşovia este un susţinător necondiţionat al Kievului şi principala ţară de tranzit pentru armamentul occidental care îi sunt livrate Ucrainei.

În faţa ameninţării ruse, Varşovia a întreprins o modernizare rapidă a armatei sale, cu un buget de apărare de circa 4% din PIB, cel mai ridicat din statele membre ale NATO.

De asemenea, Varşovia a demarat achiziţii de echipament militar în valoare totală de mai multe miliarde de dolari, în principal din SUA şi Coreea de Sud.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

12 Comentarii

  1. polacii sint cei mai periculosi oameni din europa …potenta lor de actiune e proportionala direct cu prostia…filozofic vorbind …

  2. Astfel de fortificatii sunt utile cateva zile, hai 2 saptamani, apoi le macina artileria si aviatia. Ma refer la un razboi real, nu panarama din ukrania. Pierdere de bani si timp.

  3. Bani aruncati de pomana pt.asemenea investitii.Daca nu ar mai ajuta Ukraina din punct de vedere militar si si-ar vedea de treburile lor din tara ,ar fi mult mai bine atit pt. Polonia ,cit si pt. polonezi.

  4. Cea mai buna investitie in securizarea frontierei e sa stai in banca ta si sa nu-i provoci pe rusi.

    Problema e ca polonezii si restul europenilor de est sufera de o forma patologica de pupinc*rism fata de Washington DC si sunt dispusi sa se prostitueze in cel mai abject mod pentru a da satisfactie proxenetului anglofon.

    Comunistii nu i-au pupat niciodata asa de mult in c*r pe sovietici cum actualii „ieuropeni” pupa in c*r pe americani si pe patronii lor cu perciuni lungi. E un spectacol gretos si iti vine sa-ti vomiti duhul de scarba cand vezi cum Tusk, Sandu si restul saraciilor rasaritene sunt in stare sa provoace un razboi nuclear pentru a-l amuza pe proprietarul lor de peste ocean.

  5. Asta e un semn bun.Inseamna ca in subsolurile CIA si KGB s-a stabilit clar pana unde e NATO.Sau pana unde va fi voie sa fie.In Romania nu se va investi absolut nimic ca Transilvania va reveni Ungariei,iar partea estica si sudica plus Moldorusia marelui Israel Ucran pana pe undeva pe Don.Conform intelegerii cu rusii acest Nou Israel nu va mai fi inarmat de americani,aia fiind bucurosi cu baza militara de la Kogalniceanu.Americanii,de fapt evreii cu cetatenie nordamericana vor ramane stapani absoluti de la Don pe toata Europa.Altfel incepe macelul nuclear ca Iranul si Coreea de Nord si-au montat la rachete incarcaturile nucleare.Europenii vor ramane slugi de o sa-si blesteme zilele ca si palestinienii.

  6. Câinele turbat oboseală nu simte.. 🤣
    Rușii au nevoie de polonezi ca de zăpada din anțărț. Polonezii și-au inventat o problemă și eroic o înving 🤣

  7. @Bursucul „Europenii vor ramane slugi de o sa-si blesteme zilele ca si palestinienii.”

    -daca nu le este CLAR!

  8. Polonia va fi prima țară distrusa de ruși fiindcă polonezii au distrus URSS cu sindicatul „solidaritatea”. Asta rușii nu o vor uita niciodată în istorie! Cât privește Romania,Romania e distrusa complet de nici șuruburi nu mai fabrica!

  9. Foarte bine, sa investeasca 20, apoi 200 de miliarde, apoi tot bujetul in sekurizarea blablaului. Si la final sa iasa cu cavaleria impotriva tancurilor asa cum au mai facut-o in WW2.

  10. Pericolul pentru Polonia nu este unul frontalier și nicio fortificație gen linia Maginot din Franța nu pot opri rachetele hipersonice să devasteze interiorul Poloniei, dacă prin absurd rușii decid că trebuie pedepsiți pentru sprijinul militar dat de polonezi Ucrainei.

    Adevăratul pericol pentru polonezi este reprezentat de prostia elitelor de la Varșovia, susține în Brussels Signal geoeconomistul francez de origine poloneză Daniel Foubert ( ” Polonia nu va rezista că stat suveran” ). Autorul atrage pe bună dreptate atenția asupra pericolului reprezentat de mentalitatea de slugă a liderilor politici polonezi, a căror națiune a fost prea multă vreme sub diferite combinații străine pentru aceștia să devină capabili să gândească cu capul lor. Subscriu.

  11. Erata : Citiți ” Nu poate opri ” în loc de ” Nu pot opri „. În loc de ” combinații străine ” citiți vă rog ” dominații străine ” . Corectorul automat se crede mai deștept ca mine și înlocuiește cuvinte de unul singur. Scuze !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.