


Dan Mihalache a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe preşedintele Iohannis în luna iulie, în….
Dan Mihalache a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe preşedintele Iohannis în luna iulie, în….
Șeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, a fost fotografiat dormind în timpul unei întâlniri cu o delegaţie din Serbia, unde îl însoţea pe preşedintele Klaus Iohannis într-o vizită oficială.
Fotografiile au fost prezentate de presa tabloidă.
Dan Mihalache a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe preşedintele Iohannis în Serbia, în luna iulie. Un membru al delegaţiei sârbe a realizat câteva fotografii în care Dan Mihalache apare dormind în timpul întâlnirii cu delegaţia sârbă, scrie Click.ro, care a prezentat imaginile.
Dan Mihalache doarme pe scaun, cu capul pe spate, iar în jurul său, la o masă, se află mai mulţi oficiali.
Replica lui Mihalache
„Văd că prezența mea la Cotroceni deranjează foarte tare de vreme ce o dată pe săptămână se inventează câte o știre care să mă pună într-o lumină defavorabilă. Poza este o manipulare ordinară. E vorba despre un moment în care delegația română aștepta terminarea convorbirilor tete-a-tete dintre președinții Nikolic și Iohannis, convorbiri care au durat mai mult de o oră. De altfel, cine se uită la poză vede foarte clar că fiecare membru al delegației își vedea de treaba lui. Unii se uitau pe telefon, alții citeau documente. Mi-aș fi dorit eu sa ațipesc, dar nu am această capacitate din păcate. Nu cred că partea sîrbă se pretează la asemenea gesturi. Mai degrabă… e vorba de un binevoitor român”, a declarat Dan Mihalache pentru portalul stiripesurse.ro.


