Update: Iranul respinge acuzaţiile „maliţioase” şi „părtinitoare” făcute de presa americană cu privire la implicarea Teheranului în tentativa de asasinare a fostului preşedinte american Donald Trump, au declarat miercuri oficiali ai Ministerului de Externe iranian, informează AFP.
Republica Islamică „respinge cu fermitate orice implicare în recentul atac armat împotriva lui Trump (…) şi consideră că aceste afirmaţii au obiective politice părtinitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanani, într-un comunicat.
Oficialul iranian a anunţat totodată că Teheranul este hotărât să ia măsuri legale împotriva lui Trump pentru rolul său direct în asasinarea cu dronă la Bagdad a generalului iranian Qasem Soleimani, în 2020, comandantul Forţei Al Quds, unitate din Corpul Gărzii Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC), specializată în operaţiuni de război neconvenţionale şi informaţii militare.
Anterior, misiunea Iranului la ONU – singurul canal oficial iranian de pe teritoriul SUA, întrucât nu există relaţii diplomatice – a respins acuzaţiile, pe care le-a descris la rândul său drept „fără temei” şi „maliţioase”.
Statele Unite au primit informaţii de la o sursă umană în ultimele săptămâni despre un complot iranian care viza asasinarea fostului preşedinte Donald Trump, a informat marţi CNN, citând persoane informate asupra acestui subiect, relatează Reuters.
Potrivit CNN, nu există niciun indiciu că suspectul în vârstă de 20 de ani în cazul tentativei de asasinat asupra lui Trump de sâmbătă ar avea legătură cu complotul.
Secret Service şi echipa de campanie a lui Trump au fost informate despre complot înainte de mitingul de sâmbătă, a postat pe platforma X un reporter CNN, citând un oficial al securităţii naţionale a SUA.
Purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, a declarat că agenţia „a adăugat recent resurse şi capacităţi de protecţie la detaliile privind securitatea fostului preşedinte”.
Secret Service nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii din partea Reuters.
Atacatorul Thomas Matthew Crooks, de 20 de ani, a fost ucis de forţele de ordine. Înarmat cu o puşcă semiautomată, el a tras sâmbătă de mai multe ori de pe acoperişul unei clădiri aflate la circa 150 de metri de candidatul republican la preşedinţie, în timpul unui miting de campanie în Pennsylvania.
Donald Trump a fost rănit în această tentativă de asasinat şi a spus că a avut partea superioară a urechii „străpunsă” de un glonţ. Fotografiile cu fostul preşedinte cu sânge pe chip, cu pumnul ridicat, au intrat deja în istorie, scrie AFP.
Un spectator a fost ucis şi alţi doi răniţi grav în urma tentativei de asasinat.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Sarea Scarlatescu