Condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, după ce a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, Elena Udrea face eforturi mari să ajungă la o soluție favorabilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat, pentru 12 noiembrie, pronunțarea unei hotărâri, după ce fostul ministru care și-a ispășit o treime din pedeapsa.
Udrea cere instanței să fie eliberată din penitenciarul Târgșor, iar apărarea susține că există motive pentru revizuirea pedepsei.
”Urmează să vedem ce se va întâmpla și în noiembrie, suntem în apelul la o cerere de revizuire”, a spus avocatul Elenei Udrea.
„Sunt două hotărâri date de Înalta Curte care, pe românește, se bat cap în cap. Într-una se spune că dna Udrea avea calitatea și atribuțiile de ministru și a fost condamnată în Gala Bute, iar în cealaltă hotărâre dată tot de Înalta Curte, cu referire tot la perioada respectivă, acolo spune că nu avea atribuții de ministru și că prin urmare procedura este cu totul alta, inclusiv competența nu mai era a Înaltei Curți.
La asta se mai adaugă o serie întreagă de documente, mărturii, date în fața notarului public de către cei care au fost implicați în acea perioadă în această activitate, care spun că nu e adevărat ce susțin procurorii, toate astea sunt motive ca dna Udrea să fie pusă în libertate.
Așteptăm”, a declarat, marți, la Realitatea PLUS, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu.
Criminali cu pensii speciale!